Un accident în care au fost implicate două autoturisme și un tir s-a produs în această după-amiază în Caraș-Severin, pe E70 (DN 6), la intersecția cu DJ 608.
Traficul rutier este oprit la această oră pe DN 6 în apropiere de localitatea Cornea, în urma unui accident, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara: „Șoferul unui autoturism a intrat pe contrasens și a lovit un autotren care circula pe sensul opus. Se estimează reluarea circulației normale în jurul orei 19”.
Potrivit ISU „Semenic”, în accidentul ce a avut loc pe DN 6 (E70) la intersecția cu DJ 608 au fost implicate un tir și două autoturisme. Pentru salvarea celor cinci persoane, dintre care un copil, aflate în cele trei autovehicule, au fost trimise la locul accidentului două ambulanțe SAJ, o ambulanță SMURD, o autospecială cu modul de descarcerare și prim-ajutor și un elicopter SMURD.
„Echipajul de pompieri a descarcerat victima (inconștientă) și a predat-o echipajului medical de pe elicopterul SMURD. Un echipaj medical SAJ a preluat o a doua victimă (traumatisme la nivelul membrelor superioare). Celelalte 3 persoane implicate în accident au fost evaluate de catre personalul medical și nu necesită transport la spital pentru îngrijiri suplimentare.”, transmit reprezentanții ISU „Semenic”.
UPDATE – ora 19.42
Traficul rutier în zonă a fost reluat la ora 19.15, anunță reprezentanții DRDP Timișoara.
Surse foto: ISU „Semenic” și DRDP Timișoara