Actul artistic, transformat într-o activitate de birou! Cartel ALFA: „Actorii nu sunt lucrători la bandă”

 

Filiala Caraș-Severin a Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA solicită public, într-o scrisoare deschisă adresată reprezentanților Guvernului în județ, reevaluarea de urgență a modului în care este înțeleasă și monitorizată munca salariaților din instituțiile publice de spectacole.

 

Ca urmare a unor controale efectuate de inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin la Teatrul de Vest din Reșița, conducerea instituției de cultură s-a văzut nevoită să le ceară actorilor semnarea zilnică a condicii de prezență, la orele sosirii și plecării de la muncă. O măsură normală, acoperită legal în cazul tuturor angajatorilor, dar în unele domenii de activitate imposibil de aplicat. Acesta este unul dintre motivele pentru care Marian Apostol, liderul județean al CNS Cartel ALFA, a făcut publică ieri, 6 aprilie, o scrisoare adresată Instituției Prefectului, scrisoare care a fost, totodată, depusă oficial la prefectură.

 

Solicitându-se de către ITM ca actorii să fie prezenți zilnic în instituție pentru ca activitatea acestora să fie recunoscută ca muncă prestată, spune Marian Apostol, „se ignoră astfel o realitate fundamentală a profesiei artistice: procesul de creație include, în mod esențial, studiu individual, documentare, repetiții personale, exerciții vocale și corporale – activități desfășurate frecvent în afara spațiului instituțional și fără supraveghere directă. Această abordare birocratică, aplicată mecanic, riscă să transforme actul artistic într-o activitate de birou, iar pe artiști – în funcționari „pontabili”, obligați să justifice nu rezultatul muncii lor, ci prezența fizică în sediul instituției. Actorii nu sunt lucrători la bandă. Ei nu pot produce creație la program fix și sub supraveghere permanentă. O asemenea viziune rigidă este nu doar inadecvată, ci și profund dăunătoare sănătății culturale a comunității”.

 

În petiția adresată reprezentanților Guvernului în teritoriu, CNS Cartel ALFA Caraș-Severin prezintă argumente legale în baza cărora ar trebui reevaluat modul în care este înțeleasă și monitorizată munca salariaților din instituțiile publice de spectacole. Filiala județeană a confederației sindicale solicită, în consecință, recunoașterea specificului muncii artistice și a caracterului aparte al activității actorilor, ajustarea metodologiilor de control astfel încât acestea să reflecte realitatea procesului de creație artistică și inițierea unui dialog structurat cu organizațiile sindicale din teritoriu, pentru a preveni aplicarea abuzivă a unor reguli birocratice inadecvate contextului cultural.

 

„Scrisoare deschisă

Către Prefectura Județului Caraș-Severin

În atenția:

– Comisia de Dialog Social a județului Caraș Severin

– Inspectoratul de Inspecția Muncii Caraș Severin

 

Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA – Filiala Caraș-Severin solicită public reevaluarea de urgență a modului în care este înțeleasă și monitorizată munca salariaților din instituțiile publice de spectacole.

Am fost informați că, în urma unor controale efectuate de Inspecția Muncii, se solicită ca actorii să fie prezenți zilnic în instituție pentru ca activitatea acestora să fie recunoscută ca muncă prestată. Se ignoră astfel o realitate fundamentală a profesiei artistice: procesul de creație include, în mod esențial, studiu individual, documentare, repetiții personale, exerciții vocale și corporale – activități desfășurate frecvent în afara spațiului instituțional și fără supraveghere directă.

Această abordare birocratică, aplicată mecanic, riscă să transforme actul artistic într-o activitate de birou, iar pe artiști – în funcționari „pontabili”, obligați să justifice nu rezultatul muncii lor, ci prezența fizică în sediul instituției.

Actorii nu sunt lucrători la bandă. Ei nu pot produce creație la program fix și sub supraveghere permanentă. O asemenea viziune rigidă este nu doar inadecvată, ci și profund dăunătoare sănătății culturale a comunității.

 

Temei legal

Articolele 112 și 118 din Codul Muncii constituie un temei legal clar pentru organizarea flexibilă a muncii în domeniul artistic, ținând cont de specificul activităților de creație.

  • Articolul 112 alin. (2) prevede posibilitatea stabilirii, prin contractul colectiv sau individual de muncă, a unei durate zilnice de lucru diferite de cea standard (8 ore/zi), pentru anumite sectoare de activitate sau categorii de salariați, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă săptămânal (40 de ore). Această prevedere este pe deplin aplicabilă profesiilor artistice, care presupun un ritm de lucru neuniform și adaptat proiectelor în derulare.
  • Articolul 118 reglementează programul individualizat de muncă, oferind cadrul legal pentru flexibilizarea orarului de lucru, cu acordul angajatorului, astfel încât activitatea să se poată desfășura în funcție de natura și dinamica muncii artistice.
  • În plus, Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de sector Cultură prevede în mod expres că pregătirea profesională individuală face parte din atribuțiile artistului, chiar dacă aceasta nu presupune prezența continuă în instituție.

 

Recunoașterea ca parte integrantă a normei de muncă a activităților desfășurate în afara instituției – precum studiul individual, documentarea, repetițiile personale sau exercițiile vocale și corporale – este posibilă dacă acestea sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, așa cum este cazul în sectorul Cultură.

Prin urmare, legea permite:

  • flexibilizarea programului de lucru în funcție de specificul activității artistice;
  • recunoașterea unui program diferit de cel «clasic» (8:00–16:00);
  • includerea în norma de muncă a activităților desfășurate în afara instituției, conform prevederilor contractuale aplicabile.

În acest context, Cartel ALFA – Filiala Caraș-Severin solicită:

  • recunoașterea specificului muncii artistice și a caracterului aparte al activității actorilor;
  • ajustarea metodologiilor de control astfel încât acestea să reflecte realitatea procesului de creație artistică;
  • inițierea unui dialog structurat cu organizațiile sindicale din teritoriu, pentru a preveni aplicarea abuzivă a unor reguli birocratice inadecvate contextului cultural.

 

În ceea ce privește activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin, atragem atenția asupra faptului că aceasta se desfășoară în afara oricărui cadru de dialog social, în ciuda prevederilor art. 11, alin. (6) din Legea nr. 108/1999 privind organizarea și funcționarea Inspecției Muncii.

Potrivit acestui articol, la nivelul fiecărui inspectorat teritorial de muncă se constituie un consiliu consultativ tripartit, cu rol de dialog social, format din reprezentanți ai instituției, ai organizațiilor sindicale și ai organizațiilor patronale reprezentative la nivel național.

Deși Cartel ALFA a desemnat un reprezentant în Consiliu Consultativ, acesta nu s-a întrunit niciodată, iar din partea instituției nu există semnale că s-ar dori corectarea acestei disfuncționalități.

Mai mult, constatăm o tendință îngrijorătoare de interpretare a cadrului legislativ în defavoarea contractelor colective de muncă și a salariaților, înregistrarea acestor contracte devenind un proces anevoios, îngreunat de condiționări birocratice care nu au legătură cu spiritul legii, ci reflectă o interpretare rigidă și formalistă.

Este momentul ca instituțiile statului să dovedească respect pentru dialogul social, pentru drepturile salariaților de a fi reprezentați și protejați prin instituția sindicală și prin contractele colective de muncă, care nu trebuie să fie permanent contestate de cei care ar trebui să sprijine încheierea și înregistrarea lor.

Munca desfășurată în instituțiile de creație trebuie reglementată prin contracte colective de muncă, în care partenerii de dialog social să țină cont nu doar de litera legii, ci și de natura specifică a acestor activități. Acestea nu se desfășoară exclusiv între orele 8:00 și 16:00, sub lumina neoanelor și cu semnătură în condică, ci au o continuitate care își dovedește seriozitatea pe scenă, în fața publicului.

Nu transformați actorii în paznici ai instituției. Rolul lor este să lucreze cu emoțiile publicului și, implicit, cu propriile emoții.

În acest sens, CNS Cartel ALFA CS solicită Instituției Prefectului, județul Caraș-Severin, întrunirea de urgență a Comisiei de Dialog Social, discutarea și rezolvarea acestei probleme.

 

Cu respect,

Președinte Cartel ALFA – Filiala Caraș-Severin

Marian Apostol”

 

Facebook Comments

Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available