Sancțiuni de peste 500.000 de lei aplicate de ITM Caraș-Severin

  Peste 200 de controale au efectuat în luna martie inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Caraș-Severin, care s-au soldat cu aplicarea de sancțiuni însumând 553.500 de lei.   Inspectorii de muncă ai instituției cărășene au avut ca obiective principale, în timpul controalelor efectuate luna trecută, potrivit inspectorului-șef Iancu Panduru, identificarea […]

Actul artistic, transformat într-o activitate de birou! Cartel ALFA: „Actorii nu sunt lucrători la bandă”

  Filiala Caraș-Severin a Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA solicită public, într-o scrisoare deschisă adresată reprezentanților Guvernului în județ, reevaluarea de urgență a modului în care este înțeleasă și monitorizată munca salariaților din instituțiile publice de spectacole.   Ca urmare a unor controale efectuate de inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin la Teatrul de […]

În patru zile, amenzi de peste 250.000 de lei în domeniul construcțiilor

  Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Caraș-Severin a efectuat, în patru zile, 37 de controale la angajatori din domeniul construcțiilor, inspectorii de muncă aplicând amenzi ce însumează 269.000 de lei.   În perioada 18-21 martie, inspectorii de muncă din cadrul ITM Caraș-Severin au derulat acțiuni de control cu caracter inopinat în contextul Campaniei naționale pentru […]

Căminul Cultural din Delinești, reabilitat „la negru”. Firma care folosea muncitori fără forme legale este din Carașova

  Sesizați într-o altă speță, inspectorii de muncă din Caraș-Severin au efectuat un control pe șantierul Căminului Cultural din satul Delinești (comuna Păltiniș), unde au depistat mai multe persoane care lucrau „la negru”.   Șapte persoane care lucrau la reabilitarea Căminului Cultural din Delinești fără să aibă încheiate în formă scrisă contractele individuale de muncă […]

ITM Caraș-Severin, pe urmele angajatorilor care folosesc munca la negru

  Identificarea și combaterea cazurilor de muncă la negru a fost unul dintre obiectivele principale ale inspectorilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Caraș-Severin în luna ianuarie.   În prima lună a anului 2025, inspectorii de muncă din cadrul ITM au desfășurat aproape 200 de acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor […]

Cine și în ce condiții trebuie să elibereze adeverința de vechime în muncă? Precizări de la ITM Caraș-Severin

  Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Caraș-Severin readuce la cunoștință faptul că adeverința de vechime este unul dintre documentele cele mai importante din sfera raportului de muncă și că, raportat la prevederile legale actuale, angajatorul are obligația să întocmească și să elibereze adeverința de vechime fostului salariat fără a fi necesară solicitarea acesteia, precum și […]

Peste 700 de străini din afara Uniunii Europene muncesc legal în Caraș-Severin. Firmele care i-au angajat au fost controlate de ITM

  Pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii de muncă din Caraș-Severin  au desfășurat peste 40 de controale la angajatori care folosesc lucrători din state care nu fac parte din Uniunea Europeană.   Potrivit Registrul electronic de evidență a salariaților, în prezent, în Caraș-Severin lucrează cu forme legale – contracte individuale de muncă – 762 de cetățeni […]

Controale la benzinăriile din Caraș-Severin

  Inspectorii de muncă din Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș Severin au desfășurat, la începutul acestei luni, acțiuni de control la angajatorii cu activități de depozitare și comercializare a carburanților auto.     Acțiunile de control din județul nostru, desfășurate în perioada 2-4 septembrie în cadrul unei campanii naționale derulate sub coordonarea Inspecției Muncii, au avut […]

Nereguli depistate de inspectorii de muncă din Caraș-Severin

  Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au efectuat, luna trecută, 197 controale, soldate cu aplicarea de sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 82.000 lei. Totodată, au fost dispuse angajatorilor 219 măsuri obligatorii de remediere a deficienţelor constatate.   În domeniul relațiilor de muncă au fost făcute 122 de controale, principalele […]