Căminul Cultural din Delinești, reabilitat „la negru”. Firma care folosea muncitori fără forme legale este din Carașova

Articol de
Adina Rusescu

 

Sesizați într-o altă speță, inspectorii de muncă din Caraș-Severin au efectuat un control pe șantierul Căminului Cultural din satul Delinești (comuna Păltiniș), unde au depistat mai multe persoane care lucrau „la negru”.

 

Șapte persoane care lucrau la reabilitarea Căminului Cultural din Delinești fără să aibă încheiate în formă scrisă contractele individuale de muncă au fost identificate de o echipă de inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Caraș-Severin în timpul unei acțiuni de control desfășurată săptămâna trecută, cu sprijin din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean.

 

„În fapt, inspectorii de muncă au identificat un agent economic cu sediul social în comuna Carașova, județul Caraș Severin, cod CAEN 4120 – lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, care presta lucrări de reabilitare la clădirea Căminului Cultural Delinești prin intermediul unor lucrători fără forme legale de angajare”, se precizează într-un comunicat de presă semnat de inspectorul șef al ITM Caraș-Severin, Iancu Panduru.

 

Firma din Carașova a fost amendată cu 140.000 de lei, pentru muncă nedeclarată. De asemenea, inspectorii de muncă au dispus și cinci măsuri obligatorii de intrare în legalitate – încheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă; înregistrarea contractelor în registrul electronic de evidență a salariaților; evidența orelor prestate de lucrători astfel încât acestea să reflecte realitatea; instructajul periodic să fie făcut de către conducătorul locului de muncă; luarea măsurilor pentru a se garanta stabilitatea schelei.

 

Potrivit șefului ITM Caraș-Severin, acțiunea de verificare la Căminul Cultural din Delinești a avut loc după ce la instituție a fost înregistrată o sesizare în care un lucrător reclama neachitarea la termen a drepturilor salariale cuvenite pentru activitățile prestate în beneficiul angajatorului. „În acest caz, inspectorii de muncă au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei acestei firme cu sediul social în Bocșa, cod CAEN 4120 – lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, dispunând și patru măsuri de remediere pentru deficiențele identificate – nu se respectă dispoziția legală în care se precizează faptul că salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz; dosarul de personal nu este complet; nu se face dovada achitării salariului, contractul individual de muncă nu este completat cu toate elementele”.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite