Adevărul începe să iasă la iveală. Ortacii lui Hurduzeu spun lucruri ascunse de ochii lumii de către ex-președintele CJ Caraș-Severin

În discuția de la Consiliul Județean Caraș-Severin provocată de Romeo Dunca referitoare la situația deponeului de la Lupac, directorul tehnic al forului județean, Cristian Bîtea, a lăsat să se înțeleagă că se știe de ce nu a fost construit corect bazinul pentru levigat care, imediat după recepție, nu a putut fi folosit, pentru că fundul bazinului a alunecat și a început să se ridice.

„Eu de la început am rămas nelămurit, căci proiectantul a spus că pentru acea lucrare nu se impun lucrări de drenaj! Probabil de aici și problema… S-a luat legătura cu un alt proiectant și a fost refăcută lucrarea, bazinul a fost mult ridicat și acum avem garanții că bazinul este în siguranță și nu vor mai fi probleme de rezistență”, a explicat Bîtea.

Iată că, de la început, directorul tehnic recunoaște că a sesizat o posibilă problemă. Curios este faptul că fosta conducere a Consiliului Județean, președintele Silviu Hurduzeu, a făcut recepția lucrării, deși iată că aparatul de specialitate avea rezerve, rezerve care s-au dovedit întemeiate. În octombrie 2019, chiar, Silviu Hurduzeu trata superficial problema, spunând că bazinul de levigat poate fi folosit și activitatea începută, „este ridicat cu un metru faţă de sol şi este înclinat”!

Repet, în condițiile în care s-au dat bani europeni și recepția nu poate fi făcută pe bucăți ori pe principiul „merge și-așa!”…

De altfel, și firma Con-Cyn Geo-Construct se laudă și acum cu lucrarea pe pagina sa de internet (aici), iar Silviu Hurduzeu declara în campania electorală că „am comandat o expertiză, care a indicat ca vinovat al ridicării bazinului firma care a făcut proiectul. Nu a fost un proiectant ales de noi, ci numit de Ministerul Dezvoltării. Urmează să ne îndreptăm împotriva acelui proiectant, vom încerca să găsim dacă mai există acea societate sau urmașii acelei societăți și să ne îndreptăm împotriva lor pentru recuperarea prejudiciului”. Rămâne de văzut dacă Silviu Hurduzeu în numele CJ s-a și îndreptat împotriva proiectantului pentru recuperarea prejudiciului. Sau declarațiile din campania electorală au fost simple declarații…

Sursă foto: Con-Cyn Geo-Construct

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite