Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița ocupă primele trei poziții în ierarhia județeană a mediilor de admitere pe specializări, dar se află la mare distanță de unitățile de învățământ din țară plasate în Top 20 întocmit de Ministerul Educației.
Ministerul Educaţiei a publicat astăzi, 19 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a. În Caraș-Severin, 99,3% dintre absolvenții de gimnaziu care au completat opțiuni pentru admiterea în învățământul liceal au fost repartizați computerizat în prima etapă și au fost ocupate aproape 90% din totalul de 1.412 locuri disponibile în liceele din județ.
În total, în Caraș-Severin au fost 1.272 candidaţi, doar nouă dintre ei rămânând nerepartizați. Aceștia au la dispoziție 149 de locuri rămase libere, atât la licee teoretice cât și tehnologice. În municipiul Reșița au rămas neocupate 34 de locuri la Colegiul Național „Diaconovici Tietz” – specializarea Ştiinţe ale Naturii/Limba germană (un loc); Colegiul Național „Mircea Eliade” – Filologie biling engleză (zece locuri); Colegiul Economic al Banatului Montan – specializările Economic (zece locuri) și Turism şi alimentaţie (patru locuri); Colegiul Tehnic Reșița – Mecanică (nouă locuri). Locuri neocupate mai sunt disponibile la diverse specializări din filiera tehnologică la: Liceul „Hercules” Băile Herculane, Liceul „Mathias Hammer“ Anina, Liceul Bănățean Oțelu Roșu, Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă, Liceul Tehnologic „Mihai Novac“ Oravița și Liceul Tehnologic „Max Ausnit” Caransebeș. În mediul rural, au rămas neocupate locuri la Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici – Matematică-Informatică (șapte locuri) și la Liceul Teoretic Bilingv Româno-Croat Carașova – Filologie, unde au fost ocupate doar trei din cele 26 de locuri disponibile.
În ceea ce privește mediile de admitere, candidații cu cele mai mari note obținute la examenul de Evaluare Națională au fost repartizați la Liceul „Hercules” Băile Herculane (media 9,95) și la Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș (mediile 9,90 și 9,85), însă Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița, unde cea mai mare medie de admitere a fost 9,82, se prezintă cel mai bine când vine vorba despre ultimele medii cu care s-a intrat: la specializările Matematică-Informatică și Științe ale Naturii – 8,77, iar la Filologie – 8,17. La nicio altă unitate de învățământ din județ ultima notă de admitere nu a fost mai mare de 8. Aceste rezultate plasează liceele din județul Caraș-Severin departe de ocupanții primelor 20 de locuri într-un top întocmit de Ministerul Educației în funcțiile de mediile de admitere. Clasa de Matematică-Informatică bilingv limba engleză de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din București este prima în această ierarhie, cu ultima medie de intrare 9,95, iar locul 20 este ocupat, cu ultima medie de admitere 9,70, de specializările Matematică-Informatică bilingv limba engleză și Matematică-Informatică, ambele de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța. În toate cele trei cazuri, prima medie de admitere a fost 10.
Din păcate, județul nostru pare să stea mai bine la capitolul contraperformanță, în condițiile în care sunt unități de învățământ unde s-a intrat cu medii rușinoase: 1,50 la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă (Electromecanică) sau 1,90 la Liceul Tehnologic „Max Ausnit” Caransebeș (Electromecanică), iar la filiera teoretică, specializarea Matematică-Informatică, s-a intrat cu media 2,30, la Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici.
Conform calendarului admiterii în învățământul liceal, în perioada 20 – 25 iulie, candidații vor transmite dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În intervalul 26 – 28 iulie, comisia județeană de admitere va soluționa situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată (situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu etc.).
Sursă foto-simbol: edupedu.ro