Ajutoare de stat pentru legumicultorii mici și medii?

 

Federaţiile sindicale din agricultură solicită acordarea unui ajutor de stat pentru legumicultorii mici şi medii, precum şi pentru organizaţiile de producători, în contextul preţurilor foarte scăzute de achiziţie la legumele de sezon în 2021, al creşterii preţurilor de achiziţie a inputurilor cu până la 200% şi al pierderilor suferite anul trecut din cauza închiderii pieţelor agroalimentare şi a măsurilor dispuse în sectorul HoReCa.

 

„Legumicultorii au suferit pierderi în cursul anului 2020 şi în anul 2021 ca urmare a închiderii pieţelor agroalimentare, a pieţelor engros, precum şi din cauza măsurilor dispuse în sectorul HoReCa. În plus, în anul 2020, respectiv în 2021, am avut şi îngheţ timpuriu, grindină, inundaţii urmate de secetă şi, cu toate acestea, s-au realizat producţii medii, dar care nu au putut fi comercializate nici măcar la preţul de producţie, consecinţa fiind aruncarea produselor şi decapitalizarea fermierilor. Nimeni nu a contabilizat pierderile suferite de producătorii mici şi medii, nici măcar nu au fost interesaţi. Toate acestea nu au făcut altceva decât să faciliteze importurile de produse vegetale din spaţiul extracomunitar, dar şi din spaţiul comunitar în detrimentul producţiei autohtone. Acordarea unui ajutor de stat cu o valoare începând de la 20.000 de euro/fermă până la maximum 100.000 de euro/fermă este imperios necesară, având în vedere derogările pe care Comisia Europeana le-a acordat în contextul COVID statelor membre”, susţin reprezentanţii Confederaţiei Sindicatelor Democrate din România, ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Democratice din Agricultură şi Uniunii Salvăm Ţăranul Român, conform unui comunicat de presă citat de Agerpres.

 

De asemenea, organizaţiile sindicale din agricultură mai solicită înfiinţarea unei direcţii de horticultură în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), reglementarea în sectorul legume-fructe şi actualizarea legislaţiei acestui sector conform necesităţilor actuale (trasabilitate, sortare, ambalare, etichetare etc), promovarea pieţelor locale şi lanţurilor scurte alimentare ca alternativă viabilă şi sigură de aprovizionare pentru consumatori. Potrivit sursei citate, Ministerul Agriculturii, prin intermediul direcţiilor şi/sau agenţiilor pe care le are în subordine şi/sau coordonare, trebuie să se ocupe de verificarea importurilor de legume din statele non UE, respectiv efectuarea de analize de produs aleatoriu în vederea depistării produselor care vin cu depăşiri de concentraţii de pesticide şi/sau alte soluţii folosite la tratamente, dar şi de urmărirea înregistrării importurilor în contabilitate de către importatori, ştiut fiind faptul că de cele mai multe ori acestea nu se înregistrează în contabilitatea importatorului şi/sau a cumpărătorilor engros de la importator, precum şi urmărirea comercializării acestora.

 

Totodată, ei mai susţin că ajutoarele de minimis acordate producătorilor agricoli din sectorul legumicol în anul 2021 vor fi disponibile financiar abia către finalul anului, respectiv 25 decembrie 2021-15 ianuarie 2022. „La sprijinul cuplat vegetal pentru 2021 sumele vor fi virate în conturile fermierilor în a doua jumătate a anului 2022, iar suma totală pentru SCV legume spaţii protejate a fost diminuată constant începând din anul 2017 cu sume de la minimum 6 milioane de euro din bugetul total alocat pentru acest sector. În acest context, sperăm la revenirea plafonului negociat de România în anul 2014-2015 de 13.300.000 euro”, se menţionează în comunicat.

 

Nu în ultimul rând, reprezentanţii sindicali avertizează că Legea cooperaţiei agricole – Legea 566/2004 – nu prevede sancţiuni pentru producătorii care nu livrează marfa prin cooperativă sau dacă din Consiliul de Administraţie nu pot face parte în acelaşi timp soţul/soţia, precum şi rudele şi afinii membrilor până la gradul al treilea inclusiv, deşi în spaţiul public se încurajează asocierea şi crearea de cooperative. „Deşi am solicitat de foarte mult timp ca operatorii economici care comercializează în regim en-gros legume fructe să se înregistreze (licenţieze) la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, scopul fiind acela de a avea cunoştinţă câţi operatori economici operează pe piaţa de comercializare legume fructe, dar şi de a avea o viziune asupra cantităţilor şi produselor comercializate en-gros, solicitările nu au fost luate în considerare”, subliniază organizaţiile sindicale.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available