Polițiștii rutieri cărășeni desfășoară, până duminică, 23 iunie, acțiunea coordonată la nivel național „Alcool și droguri”, pentru combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.
Acţiunea desfăşurată de poliţiştii din Caraş-Severin, în cadrul căreia sunt folosite toate cele 54 de aparate etilotest și etilometru, precum și cele zece aparate drugtest din dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, vizează reducerea riscului rutier pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul conducerii sub influența alcoolului și a drogurilor.
Potrivit datelor centralizate de IPJ Caraş-Severin, până la 1 iunie 2024, pe drumurile publice din judeţ s-au produs 116 accidente rutiere, cu cinci mai puține decât în 2023, soldate cu opt persoane decedate, 21 rănite grav și 142 rănite ușor. În urma acestor accidente, numărul deceselor înregistrate a fost în scădere cu aproximativ 20%. Pe fondul consumului de alcool s-au produs două accidente rutiere, la fel ca anul trecut, soldate rănirea ușoară a două persoane.
De la începutul acestui an, 172 de conducători auto au fost depistați conducând autovehicule pe drumurile publice în timp ce se aflau sub influența alcoolului, cu 37 mai mulți față de anul trecut. De asemenea, în cazul altor 28 de conducători auto a existat suspiciunea că ar fi condus autovehicule sub influența substanțelor psihoactive. Doar în ultimele 24 de ore, polițiștii cărăşeni au depistat doi conducători auto bănuiți că au condus autovehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Unul dintre aceștia a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 57, în localitatea Berzasca, având o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar celălalt, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Republicii din Reșița, existând suspiciunea, în urma testării cu aparatul din dotare, că s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive. De asemenea, în autoturismul condus de acesta au fost găsite două țigarete confecţionate artizanal, conținând materie vegetală de culoare verde-oliv, susceptibile a fi substanțe psihoactive. „Tuturor conducătorilor auto depistați conducând sub influența alcoolului sau a altor substanțe le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind prevenit în acest fel riscul producerii de accidente rutiere din această cauză”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru.
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că, printre altele, consumul de alcool sau droguri conduce la scăderea funcțiilor vizuale, la scăderea atenției distributive, limitează capacitatea de a urmări obiecte în mișcare și conduce la reacții întârziate în situații limită în trafic. „Riscul de implicare în accidente rutiere crește substanțial în momentul în care conducătorul auto se confruntă cu capacitate de concentrare și procesare a informațiilor reduse, precum și cu dificultăți în a controla vehiculul, toate acestea fiind consecințe ale consumului de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive”, avertizează oamenii legii.
Sursă foto-simbol: IPJ Caraș-Severin