Amenzi, lemn confiscat și dosare penale pentru hoții de lemne din Caraș-Severin

 

Polițiștii cărășeni și inspectorii silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara au efectuat, în ultimele două săptămâni, 26 de controale pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

 

Controalele efectuate, în perioada 5 – 16 februarie, pe raza județului Caraș-Severin de polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști de la polițiile municipale, orășenești și secțiile de poliție rurală și specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, au vizat atât circulația cât și depozitarea, prelucrarea, comercializarea și exploatarea materialului lemnos. În total, au fost efectuate 26 de controale, din care zece pe drumuri publice și opt pe drumuri forestiere, în cadrul cărora au fost controlate 62 de autovehicule de transport material lemnos. De asemenea, au fost verificate trei depozite de material lemnos, patru exploatări forestiere și o instalație de prelucrare a lemnului.

 

„În urma verificărilor au fost constatate două infracțiuni de tăiere fără drept și furt de material lemnos și 26 de fapte contravenționale, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 72.000 lei, conform Legii nr.171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru. De asemenea, au fost confiscați 536,03 metri cubi de material lemnos – 164 de metri cubi lemn rotund, peste 12 metri cubi de cherestea și aproape 360 de metri cubi de lemn de foc – în valoare de peste 152.000 lei.

 

Sursă foto: arhivă

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available