Municipiul Reșița a găzduit ieri un eveniment semnificativ în cadrul tranziției către o economie neutră din punct de vedere climatic și al rolului sindicatelor în acest proces. O delegație alcătuită din 40 de reprezentanți ai organizațiilor patronale și sindicale din aproximativ 10 țări a fost primită cu căldură de către autoritățile locale și comunitatea reșițeană.
Evenimentul, finanțat de Uniunea Europeană, a fost organizat de Europäische Zentrum für Arbeitnehmerfragen (EZA) și Institutul de Formare Economică și Socială (IFES), în colaborare cu Filiala Caraș-Severin a CNS Cartel Alfa, a avut ca principal scop facilitarea unui schimb de experiență și bune practici cu privire la impactul tranziției către o economie neutră din punct de vedere climatic asupra drepturilor lucrătorilor.
Delegația a fost întâmpinată, ieri, 16 februarie, de o echipă de specialiști din partea Consiliului Județean Caraș-Severin și a Primăriei Reșița, condusă de președintele Romeo Dunca și viceprimarul Mădălina Chiosa. Prezentările profesioniste și realizările remarcabile în domeniul tranziției juste au determinat opinii extrem de favorabile din partea participanților, care au apreciat eforturile depuse de autorități pentru valorificarea istoriei locale în beneficiul proiectelor prezente și viitoare.
Cei prezenți au avut oportunitatea de a vizita diverse instituții și proiecte din Reșița, inclusiv noul sediu al Radio România Reșița, o reușită excepțională în peisajul mass-media din Caraș-Severin, unde au fost întâmpinați de managerul acestei instituții, Laura Sgaverdea. De asemenea, au vizitat muzeul și o hală de producție din UCMR, oaspeții fiind profund impresionați de întreaga istorie a acestei societăți comerciale, dar și de perspective, prezentate cu profesionalism de către Cosmin Ursoniu, directorul UCMR.
Vizitele la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” și la Școala Gimnazială „Mihai Peia” au evidențiat angajamentul autorităților locale în reabilitarea și dotarea unităților de învățământ, oferind elevilor spații și condiții propice pentru procesul educațional. Pe parcursul vizitării școlilor, delegația a fost însoțită de viceprimarul Mădălina Chiosa, care a prezentat întregul proces de reabilitare și a răspuns întrebărilor celor prezenți.
La finalul vizitei, delegația a plecat din Reșița profund impresionată de eforturile și angajamentul comunității locale pentru găsirea unui nou traseu de dezvoltare care, în contextul unei tranziții juste și sustenabile, să asigure continuarea succesului economic și social de care Reșița s-a bucurat în lunga sa istorie industrială.
Delegația a fost însoțită de Piergiorgio Sciacqua, președinte al Consiliului general al Movimento Cristiano Lavoratori Italia, copreședinte EZA, Rainer Rissmaier, coordonator de departament la Nell Breunning Haus, Herzogenrath, Germania, Bogdan Iuliu Hossu, președintele CNS Cartel Alfa și vicepreședinte EZA, Silviu Ispas, președintele IFES Cluj, și de Marian Apostol, președintele Filialei Caraș-Severin a CNS Cartel Alfa.