Polițiștii cărășeni au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 16.000 lei și au confiscat peste 300 de metri cubi de material lemnos în urma acțiunilor de control desfășurate săptămâna trecută pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale la regimul silvic.
Polițiști de la Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol împreună cu polițiști de la polițiile municipale, orășenești și de la secțiile de poliție rurală din Caraș-Severin și cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara au desfășurat în perioada 7-15 decembrie acțiuni pentru combaterea faptelor ilegale la regimul silvic în ceea ce privește circulația și comercializarea materialului lemnos și modul de introducere a informațiilor privind transporturile de material lemnos, în aplicația SUMAL 2.0.
„Au fost efectuate 66 de acțiuni pe drumurile publice și 38 de controale, în urma cărora au fost fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 16.000 de lei și au fost confiscați 304 metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 67.000 de lei, dintre care peste 160 de metri cubi de lemn rotund și peste 143 de metri cubi de lemn de foc”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.








![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)