Articole pirotehnice de mare risc, confiscate de poliţiştii cărăşeni. Au fost întocmite zece dosare penale

 

Aproape o sută de kilograme de artificii, pocnitori şi petarde, printre care şi din categoria F4 – articole pirotehnice de divertisment de uz profesional de mare risc, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni –, au fost confiscate în ultimele două zile de către poliţiştii cărăşeni.

 

În urma activităților de control efectuate pe linia respectării prevederilor legale privind deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin și de la Polițiile Caransebeș, Moldova Nouă, Anina, Bocșa și Oravița au confiscat, în ultimele două zile, 98 de kilograme de articole pirotehnice deținute fără drept.

 

„Au fost întocmite zece dosare penale pentru nerespectarea regimului materiilor explozive și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 3.000 de lei, pentru utilizarea fără drept a articolelor pirotehnice la o distanță mai mică de 50 de metri de locuințe”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, Alina Boeru.

 

Articolele pirotehnice confiscate de poliţiştii cărăşeni sunt din categoriile F1 şi F2, care prezintă risc scăzut, dar şi din categoria F3 – risc mediu şi F4 – mare risc, care pot fi utilizate exclusiv de pirotehnicieni. „În cursul zilei de astăzi, Polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa au ridicat de la două persoane din comuna Doclin aproximativ patru kilograme de articole pirotehnice din categoriile F2 și F3, deținute fără drept. Tot astăzi, polițiști de la Secția 7 Poliție Rurală Moldova Nouă au ridicat de la un tânăr de 17 ani din comuna Coronini aproximativ trei kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1-F4. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările”, a exemplificat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

 

Polițiștii vor continua acțiunile de acest gen și în perioada următoare. Ei atrag atenţia că, în conformitate cu legislația în vigoare:

 

– orice operațiune cu articole pirotehnice fără drept constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă;

 

– folosirea petardelor din categoria P1, de tip „emițător de sunet”, în scop de divertisment, este interzisă de lege;

 

– folosirea articolelor pirotehnice nu este permisă în următoarele situații:

– între orele 24.00 și 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;

– la o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la patru niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste patru niveluri;

– la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau sau solizi, de instalațiile de gaze;

– în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

– pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

– la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

 

„Pentru a preveni incidentele nedorite și chiar victimizarea populației prin folosirea unor materiale pirotehnice neconforme prevederilor legale, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță publică în preajma sărbătorilor de iarnă, cetățenii au obligația de a achiziționa doar obiecte pirotehnice permise de lege”, avertizează reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available