Centrul de Voluntariat Reșița a derulat cu succes, în perioada 28 octombrie – 16 decembrie 2020, proiectul „Atelier de olărit”, una din inițiativele civice finanțate prin Programul „Încredere în Reșița” al Primăriei municipiului.
În cadrul Centrului de Tineret Mansarda Reșița a fost înființat un nou atelier, cu specificul lucrului și modelajului lutului. „Am stimulat copiii și tinerii să descopere o alternativă de timp liber, în timp ce învață să facă obiecte decorative din lut. Chiar dacă restricțiile legate de pandemia SARS CoV2 ne-au îngreunat modul de lucru, am încercat să găsim activități în cadrul atelierului care să contribuie ca soluții pentru dezvoltare personală. Am avut alternative fără să ținem tinerii și copiii în casă, lucrând cu grijă și cu mare atenție să nu îi punem în pericol. Pentru programele de educație nonformală, cum este și cel din cadrul Atelierului de olărit, pur și simplu nu există un substitut. Una este învățarea în școală și una este învățarea prin experimentare, prin practică, prin interacțiunea și deschiderea trainerilor, formatorilor și a celorlalți participanți, când fiecare tânăr sau copil devine o prioritate”, declară Vlad Gogîltan, coordonator de proiect.
Prin „Atelierul de olărit” s-a urmărit promovarea unor meșteșuguri tradiționale într-o manieră accesibilă, printr-o formă tradițional națională, dar și universală, modernă, atrăgătoare pentru tineri, spun inițiatorii proiectului. Programul propus în cadrul atelierului are o formulă cu caracter inovator, subliniază Gogîltan, „este ceva ce nu s-a mai făcut în oraș, o formulă instructiv-educativă, o alternativă pentru ce există ca ofertă de timp liber în acest moment în Reșița. Copiii și tinerii au dificultăți reale în ceea ce privește descoperirea şi implementarea valorilor, din cauza ofertei limitate din școli şi din viața socială. Ca urmare a experienței acumulate de asociația noastră în organizarea unor ateliere, workshop-uri, cursuri, stagii, școli de vară, evenimente, considerăm că formatul de activități pe care l-am propus pentru acest nou Atelier de olărit este unul care se va bucura de un real succes în rândul participanților pe termen lung, nu numai o experiență de învățare practică și una de socializare, de comunicare”.
Cei interesați să participe la aceste cursuri, gratuite, s-au putut înscrie simplu, printr-un mesaj pe email sau pe facebook. Participanții împărțiți pe grupe de vârstă au fost programați pentru a respecta un număr maxim de persoane pentru activități în interior. „Au învățat să realizeze obiecte din lut pe roata olarului, dar au făcut și modelaj în lut, care le-a permis să fie mai ingenioși, iar obiectele realizate să se remarce prin creativitate. Nu numai că au lucrat cu lut, dar au învățat și tehnici de punere în valoare a obiectelor de lut. Ultima activitate a fost organizată în 16 decembrie, un workshop de împletituri cu sfoară prin tehnica macrame, așa că un banal ghiveci de flori din lut poate fi înfrumusețat printr-un suport care-i dă valoare și un aer artistic”, detaliază reprezentanții Centrului de Voluntariat Reșița.
În prezența a trei traineri și a voluntarilor din organizație, copiii și tinerii înscriși în acest program au învățat să pregătească lutul pentru olărit, să construiască un vas pe rotativa manuală și electrică, din suluri de lut, să întindă foi din lut și apoi să creeze formele pe care le doresc, să decoreze un vas cu pigmenți speciali pentru ceramică, să glazureze un obiect din ceramică creându-și propriul design, să folosească tehnica macrame cu șnururi, pentru a scoate în evidență obiectele de lut.
„Preocuparea noastră constantă este aceea de a contribui alături de alți actori din comunitate la oferta de programe de educație nonformală în diverse forme, acționând cu impact direct pentru îmbunătățirea vieții comune din oraș”, își exprimă optimismul tinerii implicați în coordonarea activității Centrului de Voluntariat Reșița.