Avarii în Govândari și Muncitoresc, imobile fără apă potabilă

 

Societatea Aquacaraș a fost nevoită să sisteze, în această dimineață, furnizarea apei potabile în două zone ale municipiului Reșița, din cauza producerii unor avarii.

 

„În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la coloana principală pe B-dul Republicii, se va sista furnizarea apei potabile astăzi, 19.04.2022, de la ora 09.00-16.00. Vor fi afectaţi consumatorii de pe B-dul Republicii nr. 9 și 11 și str. Romaniței”, anunță reprezentanții Aquacaraș. Tododată, aceștia informează că a fost oprită furnizarea apei potabile, până la ora 13.00, și pentru imobilele situate pe strada Alexandru Odobescu, ca urmare a producerii unei avarii la coloana principală de distribuție a apei.

 

Lucrările, aflate în desfășurare, sunt executate de către personalul companiei județene de apă și canalizare.

 

„Ne cerem scuze consumatorilor noștri afectați de aceste opriri. Pentru orice problemă apărută după reluarea furnizării apei, utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274.”, mai precizează reprezentanții Aquacaraș.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available