Universitatea reșițeană a obținut finanțarea dorită de la Ministerul Educației Naționale pentru un proiect ce urmărește dotarea laboratoarelor din domeniul ingineriei.
Pentru al treilea an consecutiv, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, prin Facultatea de Inginerie și Management, a aplicat și câștigat prin Fondul de Dezvoltare Instituțional (FDI) al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) un nou proiect menit să sprijine dotarea laboratoarelor din domeniul tehnic: „Laboratoare moderne – studenți informați”, în valoare de 160.225 lei, anunță Biroul de presă al UEMR.
„Obiectivul general al proiectului constă în modernizarea bazei materiale utilizate pentru susținerea activităților didactice aplicative din domeniul ingineriei, în vederea pregătirii profesionale a studenților. În cadrul proiectului se vor realiza patru standuri moderne, prevăzute cu sisteme de comandă și comunicare care permit și interacțiunea on-line, menite să fie utilizate în cadrul lucrărilor aplicative (laborator, practică, cercetare) din domeniile inginerie electrică, informatică aplicată și mecanică”, detaliază reprezentanții universității reșițene.
Pentru utilizarea aparaturii moderne, se vor efectua sesiuni de perfecționare a cadrelor didactice și sesiuni de pregătire profesională a studenților de la specializările inginerești, cu scopul de a dezvolta competențele și abilitățile practice, urmând de asemenea ca noile dotări să fie promovate și în rândul elevilor din regiune, prin sesiuni instructiv-educative.