Un tânăr din Moldova Nouă a fost reținut ieri, 4 februarie, de polițiști, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Incidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiaza, în scara unui bloc din Moldova Nouă.
Potrivit polițiștilor, sâmbătă, 3 februarie, în jurul orei 15.00, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Moldova Nouă, ar fi fost deposedat prin violență de suma de 320 de lei, de către un tânăr pe care îl cunoștea, în timp ce se aflau în scara unui bloc din oraș. Bărbatul agresat nu a necesitat îngrijiri medicale. Acesta a sesizat incidentul la Poliția Orașului Moldova Nouă, iar în cursul zilei de ieri, oamenii legii l-au identificat pe tânărul bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
„Pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.