Consiliul Județean Caraș-Severin și Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin marchează 70 de ani de lectură și bibliotecă publică la Reșița (1952-2022), prin intermediul unor evenimente organizate sub genericul „Biblioteca și oamenii cărții”, care vor aduce împreună bibliotecari, scriitori și cititori.
Primul eveniment, cu caracter festiv, se va desfășura în sala mare a Consiliului Județean Caraș-Severin, marţi, 15 noiembrie, începând cu ora 10.00, în prezența dr. Adrian Cioroianu, manager al Bibliotecii Naționale a României. Iubitorii de istorie și literatură sunt invitați apoi la Muzeul Banatului Montan, pentru a se întâlni, de la ora 17.00, cu istoricul Adrian Cioroianu, care va lansa cărțile „Cea mai frumoasă poveste” și „A fost odată ca niciodată partidul comunist român. Pentru o istorie dezinhibată a viitorului luminos”.
Organizarea bibliotecii publice din Reșița s-a făcut în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1542 privind măsurile care trebuie luate pentru îmbunătățirea activității bibliotecilor din Republica Populară Română, adoptată în cadrul ședinței din 28 decembrie 1951. „La Reșița, deși tradițiile bibliotecii sunt documentate de prin anii 70 ai secolului al XIX-lea, prima bibliotecă publică de stat a fost înființată în anul 1952, având inițial statutul de bibliotecă publică raională. Urmând transformările sistemului de organizare administrativ-teritorială, în anul 1968 biblioteca raională ajunge bibliotecă municipală, iar din anul 1974, în baza altor legi, devine Biblioteca Județeană Caraș-Severin. În 1991 i se propune să poarte numele reputatului cărturar și lingvist bănățean Paul Iorgovici.”, amintesc reprezentanții Bibliotecii județene.