ECOTIC, împreună cu Primăria Oravița, desfășoară joi, 14 aprilie, o campanie de colectare a deșeurilor provenite din echipamente electrice și electronice (DEEE) în orașul din Valea Carașului.
Cei care dețin deșeuri electrice și electronice neutilizate le pot preda joi operatorului de colectare a DEEE-urilor ECOTIC printr-un simplu telefon. Angajații societății comerciale le vor ridica de la domiciliile solicitanților în ordinea apelurilor telefonice. Cei care vor alege să recicleze echipamente electrice vor fi înscriși automat la o tombolă organizată de inițiatorii campaniei „Orașe Curate”.
„Noi organizăm astfel de campanii de două ori pe an în Oravița și punem la dispoziția cetățenilor toată infrastructura de colectare, aceștia nefiind nevoiți să transporte deșeurile într-un loc bine stabilit. De asemenea, în cadrul acestor campanii punem la bătaie și premii pentru a stimula cetățenii să scape de echipamentele electrocasnice nefolosite. Totodată, colectăm ori de câte ori este necesar deșeurile electrice prin simpla apelare a unui număr de telefon”, transmit organizatorii.
Premiile puse la bătaie în această primăvară sunt: un robot de bucătărie, un storcător de fructe și trei mixere. Pentru a participa la tombolă este necesar ca echipamentele electrice să aibă o greutate de minimum 20 de kg cumulat. Cei care reciclează o cantitate mai mare de 40 de kilograme, pe lângă tichetul de la tombolă, mai primesc gratuit și o umbrelă. Preluarea gratuită a deșeurilor electrice se face apelând numărul de telefon 0751 302 119 sau la numărul scurt *7711.
Mai multe detalii găsiți AICI!