Primăria Reșița, în parteneriat cu Asociația Tierhilfe Hoffnung, desfășoară o nouă campanie de sterilizare a câinilor și pisicilor. Pot face programări proprietarii sau deținătorii de patrupede care domiciliază pe raza municipiului.
Campania de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor se va desfășura săptămâna viitoare, în perioada 11 – 13 octombrie, cu începere de la ora 08.00, la sediul Direcției de Întreținere și Reparare a Patrimoniului Consiliului Local Reșița, Bulevardul Muncii nr. 25 (în spatele supermarketului Kaufland). Patrupedele vor putea fi aduse în baza unei programări, în limita locurilor disponibile. Programările pot fi făcute doar de către persoanele cu domiciliu în Reșița, pe parcursul acestei săptămâni, în intervalul orar 08.00 – 16.00, la numărul de telefon: 0255 220 200.
„Ținând cont de cererea foarte mare avută în campaniile trecute, există posibilitatea ca numărul de telefon pus la dispoziție să fie suprasolicitat. Rugăm persoanele interesate să insiste, în intervalul orar pus la dispoziție. Vom anunța când locurile disponibile în cadrul acestei campanii vor fi ocupate în totalitate”, transmit reprezentanții Primăriei Reșița.