Capitala Banatului Montan, tot mai atractivă pentru investitorii germani [FOTO]

 

O delegație germană formată din oameni de afaceri și parlamentari ai Landului Bavaria s-a aflat săptămâna aceasta la Reşiţa, pentru a lua parte la o serie de discuții cu reprezentanții administrației locale și județene și pentru a vizita obiective cu potențial investițional.

 

Întâlnirea a fost organizată de Primăria Reșița, prin Agenția de Dezvoltare Locală, cu sprijinul AHK România – Camera de Comerț Româno-Germană, entitate ce are ca obiectiv principal extinderea relațiilor de afaceri ale investitorilor germani ce activează în România și de a dezvolta relațiile economice bilaterale, într-un mod durabil.

 

Vizita delegației conduse de dr. Ulrike Wolf, director în Ministerul de stat bavarez pentru Economie, Dezvoltare Regională și Energie, a avut ca obiective, potrivit reprezentanților Primăriei Reșița, „stabilirea unor relații de parteneriat între întreprinderi românești și germane care operează la nivel local în domeniul tehnologiei ecologice, al soluțiilor inteligente pentru producție, mediu și eficiență energetică, dar și stabilirea unor contacte politice importante. Cu această ocazie, invitații noștri au vizitat mai multe obiective din Reșița, precum Parcul Industrial și Centrul Universitar Babeş Bolyai din municipiu”.

 

 

Cu prilejul discuțiilor cu oaspeții germani ce au avut loc în sala mare a Palatului Administrativ, șeful administrației județene, Romeo Dunca, a dat asigurări că reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin „susțin orice inițiativă de a investi în județul nostru. Faptul că vă aflați astăzi aici nu poate decât să mă bucure și cred că este un lucru bun pentru noi. Investițiile pe care doriți să le faceți sunt de folos pentru județul Caraș-Severin deoarece aduc beneficii pentru nivelul de trai al cetățenilor”.

 

Colaborarea dintre AHK România și Agenția de Dezvoltare Locală Reșița aduce beneficii consistente comunității reșițene, subliniază și reprezentanții municipalității: „Investiția firmei germane EMZ, dar și o serie de participări la târguri cu profil investițional și înlesnirea discuțiilor cu potențiali investitori reușesc să ne ajute să ne prezentăm ca obiectiv atractiv pentru aceștia, punându-ne pe harta potenţială a celor care vor să investească în România.”

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available