Cartonașe galbene pentru firmele prinse în ofsaid cu petarde și artificii

 

Acțiunile de control efectuate în ultima lună de inspectorii de muncă la agenții economici din Caraș-Severin care comercializează articolelor pirotehnice s-au soldat cu aplicarea a 11 sancțiuni. Toate, avertismente contravenționale.

 

Controalelele făcute de inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Caraș-Severin, în perioada 04.12.2023 – 05.01.2024, au constat în verificarea societăţilor comerciale de profil, a punctelor de lucru și a spațiilor de depozitare/comercializare, verificarea valabilității autorizaţiei emisă de ITM și de poliție, autorizația acordată să coincidă cu operațiunile pe care le face în realitate agentul economic, iar articolele pirotehnice expuse la comercializare să aibă inscripţionate în limba română: categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor şi să fie puse la dispoziţia utilizatorilor. S-a urmărit, totodată, „încurajarea unei abordări participative prin implicarea lucrătorilor şi angajatorilor pentru diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale aplicabile activităţilor cu articole pirotehnice și promovarea bunelor practici în activităţile în care sunt implicate aceste articole pirotehnice”, spune inspectorul-șef al ITM Caraș-Secerin, Iancu Panduru.

 

Inspectorii de muncă au efectuat controale la șapte angajatori, din care patru au fost sancționați cu 11 avertismente contravenționale și s-au dispus 11 măsuri obligatorii de remediere. „Au fost identificate următoarele deficiențe: neluarea măsurilor pentru punerea la dispoziția lucrătorilor a truselor de prim ajutor; neetichetarea rafturilor cu sarcina maximă admisă; lipsa mijloacelor pentru stingerea incendiilor în spațiul de depozitare; nedesemnarea în scris a lucrătorilor care comercializează articolele pirotehnice; neluarea măsurilor pentru ca valoarea rezistenței de dispersie a instalației de legare la pământ să nu depășească valoarea minimă admisă; declarațiile de conformitate nu sunt traduse în limba română”, detaliază Mihaela Aga, purtător de cuvânt al instituției.

 

Reprezentanții ITM subliniază că nerespectarea dispozițiilor legale în domeniu poate atrage nu doar răspunderea contravențională, ci și răspunderea penală a celor vinovați. Astfel, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni. De asemenea, amenzile de care sunt pasibili cei care încalcă legea sunt cuprinse între 1000 lei și 7500 lei, în cazul contravenienților persoane juridice limitele minime și maxime ale amenzilor majorându-se cu 100%.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available