Actualitate
Caz penal. Tânără cu COVID-19, depistată la volan, prin Reșița

O reșițeancă de 32 de ani s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce a fost depistată de către jandarmi prin oraș, deși era plasată în carantină, fiind confirmată cu COVID-19.
Jandarmii spun că au identificat-o pe tânără la volanul unui autoturism, fapt pentru care au apelat la colegii lor de la Poliția Rutieră ca să o oprească în trafic.
„Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au identificat o tânără în vârstă de 32 de ani, domiciliată în municipiul Reșița, care nu a respectat măsura carantinării, umblând nestingherită în mai multe locații publice, deși fusese confirmată pozitiv cu virusul SARS-Cov-19. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare, fiind susceptibilă de comiterea infracțiunii «zădărnicirea combaterii bolilor», conform legislației.
Facem apel către cetățenii județului nostru să înțeleagă cât este de importantă în această perioadă respectarea măsurilor de izolare, distanțare socială și purtarea măștii. Doar împreună putem «pune virusul în izolare»!”, transmite plt. Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al IJJ Caraș-Severin.
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Eveniment comemorativ, la 76 de ani de la deportarea germanilor din Banatul Montan în URSS
- Educație3 săptămâni în urmă
UPDATE. Cum începe școala în Caraș-Severin? 168 de dascăli vaccinați anti-COVID, 5 unități de învățământ în scenariul roșu, 60 pe galben
- Actualitate3 săptămâni în urmă
Proiectul pentru reintroducerea tramvaiului în Reșița își așteaptă constructorul, licitația a fost urcată în SICAP
- Educație3 săptămâni în urmă
ISJ și DSP au stabilit cum se reia școala în Caraș-Severin. 225 de unități de învățământ – în scenariul verde, 168 – pe galben, 12 – pe roșu
- Caterincă pă bune, rele și lovele3 săptămâni în urmă
Primul vaccin anticovid, inventat de un medic din Caraș-Severin?