Cazurile active de COVID-19 din Caraș-Severin provin din peste 20 de localități

Numărul cazurilor de infecții cu virusul SARS-CoV-2 în Caraș-Severin, de la începutul pandemiei, a ajuns la 448. În această săptămână s-au înregistrat 32 de noi cazuri, dintre care 13 în ultimele 24 de ore.

În spitalele cu secții COVID-19 din Caraș-Severin se află internați, potrivit raportării de azi a DSP, 137 de pacienți infectați cu noul coronavirus: 70 la Spitalul Județean de Urgență Reșița, dintre care 5 pe Secția ATI, și 67 la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, din care 3 la Terapie Intensivă. Numărul total al persoanelor izolate, conform Legii 136/2020, este de 197, dintre care 143 instituționalizat, restul fiind la domiciliu. Carantinați la domiciliu sunt 427 cărășeni, toți aceștia figurând momentan doar ca și contacți ai unor persoane confirmate cu COVID-19. Numărul total al persoanelor testate în județ este 3.106.

A crescut la 27 numărul cărășenilor care au decedat (și) din cauza COVID-19, unul înregistrându-se în prima parte a zilei de ieri, iar ultimul, azi-noapte. Ambele persoane decedate săptămâna aceasta erau internate la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. Este vorba despre o femeie în vârstă de 71 de ani, de loc din Caransebeș, care avea și comorbidități, respectiv hipertensiune arterială și risc crescut cardiovascular. Și un bărbat de 43 de ani, din Oțelu Roșu, care a murit după 18 zile de internare. Avusese neoplasm pulmonar în 2008, iar acum a apărut suspiciunea de recidivă, depistându-se leziuni de 9 cm în plămăni. Avea și diabet zaharat de tip 2.

V-am rămas datori cu enumerarea localităților de proveniență a cazurilor active de COVID-19. Surse oficiale din cadrul DSP Caraș-Severin ne-au informat că, dintre cazurile active în prezent, cei mai mulți bolnavi confirmați pozitiv cu noul coronavirus au domiciliul în: Reșița – 52, Caransebeș – 43, Bocșa – 16, Oravița – 12, Anina – 11, Oțelu Roșu – 7, în mediul urban, respectiv Obreja – 12 (satele Iaz – 10, Var – 2), Eftimie Murgu – 6, Glimboca – 5, Rusca Montană – 4, Dognecea – 4, Cornereva – 4 (satele Topla, Pogara de Sus), Turnu Ruieni – 2, Slatina Timiș – 2, Berzovia – 2, Bucoșnița – 3 (satul Petroșnița), Cărbunari – 4 (1 în comună, 3 în satul Știnăpari), Bănia – 2 (satul Gârbovăț), în mediul rural. Mai există și localități cu câte un singur caz, cum ar fi orașul Moldova Nouă și comunele Coronini, Doclin, Domașnea. Toată această enumerare ține cont, repetăm, doar de cazurile active, nu și de pacienții vindecați (din 25 iunie: 139 în Caraș-Severin, câte 2 în Timiș și Hunedoara) sau de cei decedați (25 în Caraș-Severin, 2 în Timiș).

Situația la nivel național

Până astăzi, 12 august, pe teritoriul României au fost confirmate 65.177 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.  31.048 pacienți au fost declarați vindecați și 7.026 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de precedenta raportare, au fost înregistrate 1.415 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

La nivel național au fost prelucrate până azi 1.427.626 de teste. Dintre acestea, 22.607 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.098 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.509 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 174 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 12 august.

„Până astăzi, 2807 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 11.08.2020 (10:00) – 12.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese (25 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Timiș, Vâlcea și Vrancea. 42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități”, transmite GCS.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.381. Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available