Centru de Excelență pentru pregătirea elevilor de elită din Caraș-Severin. Cu trei filiale zonale: la Reșița, Caransebeș și Oravița

 

Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin va organiza cursuri de excelență la disciplinele la care elevii susțin examene naționale și care vizează dezvoltarea unor competențe interdisciplinare: matematică, limba și literatura română, limba germană, limba franceză, limba engleză, informatică, istorie, geografie, biologie, chimie, fizică, logică și argumentare, psihologie și robotică.

 

Centrul Județean de Excelență Caraș-Severin (CJEX) își va începe activitatea în acest an școlar, ca unitate conexă a Ministerului Educației, sub coordonarea metodologică de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ). „Debutul anului școlar 2021-2022 conturează noi perspective pentru elevii cărășeni cu aptitudini înalte în diverse domenii, capabili de performanță. Centrul Județean de Excelență care își va începe activitatea își propune să vină în întâmpinarea elevilor din Caraș-Severin dornici de cunoaștere, care vor să atingă un nivel înalt  de performanță”, transmit reprezentanții ISJ Caraș-Severin.

 

Activitatea CJEX se va desfășura în trei filiale, la Reșița, Caransebeș și Oravița. „Pregătirea elevilor capabili de performanţă se face în grupe de excelenţă, pe discipline şi ani de studiu, numărul de elevi din fiecare grupă fiind de minimum opt şi maximum 15. Centrul Județean de Excelență va funcţiona cu 85 grupe de elevi, distribuite pe cele trei zone: Reșița, Caransebeș şi Oravița, în funcţie de potenţialul acestor zone. Disciplinele vizate sunt matematică, limba și literatura română, limba germană, limba franceză, limba engleză, informatică, istorie, geografie, biologie, chimie, fizică, logică și argumentare, psihologie și robotică”, a declarat directorul CJEX Caraș-Severin, Paul Mihai Șușoi.

 

În această perioadă, CJEX organizează selecția personalului didactic necesar desfășurării activităților de predare, învățare și formare a elevilor de elită. Astfel, profesorii care doresc să facă parte din echipa Centrului Județean de Excelență Caraș-Severin sunt așteptați să se înscrie, conform următorului calendar:

 

20 – 24 septembrie – înscrieri și depunerea online a cererii și a portofoliului. Cererea și link-ul de înscriere se găsesc la adresa: www.isjcs.ro/excelenta, în secțiunea Documente. Cererea de înscriere va fi descărcată, completată și semnată, apoi, împreună cu portofoliul, vor fi scanate într-un singur fișier, denumit astfel: disciplina_nume_centru zonal și încărcate pe link-ul de înscriere;

27 septembrie – 01 octombrie – evaluarea portofoliilor;

01 octombrie – afișarea rezultatelor în urma evaluării (admis/respins) până la ora 16.00;

04 – 06 octombrie – desfășurarea interviului pentru profesorii admiși la evaluarea portofoliului;

08 octombrie – afișarea rezultatelor finale până la ora 16.00.

 

Selecția se va face pe baza unui interviu și a unui portofoliu. „Portofoliul trebuie să cuprindă: comunicări la Casa Corpului Didactic, la societăți științifice, simpozioane, conferințe, congrese; articole metodico-științifice publicate; auxiliare sau ghiduri curriculare; studii și lucrări științifice: cărți publicate, manuale; premii obținute de elevii coordonați la olimpiade sau concursuri. Iar în cadrul interviului se testează abilitățile și cunoștințele impuse de funcție; capacitatea de analiză și sinteză; motivația, inițiativa și creativitatea candidatului”, precizează Paul Șușoi. Încadrarea cadrelor didactice la CJEX se va face în regim de plată cu ora.

 

Centrul Județean de Excelență Caraș-Severin își are sediul în Reșița, în aceeași clădire cu Casa Corpului Didactic (strada Bega nr. 1), iar cursurile se vor desfășura la Colegiul Tehnic Reșița, Colegiul Naţional „C.D. Loga” Caransebeș și Liceul Teoretic „General Dragalina” Oravița.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available