CNSU a actualizat LISTA țărilor din zona galbenă. La intrarea în România din aceste state, devine obligatoriu certificatul de test COVID negativ

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat, prin Hotărârea nr. 6/2021, lista țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.

Persoanele în cauză au, de acum, și obligația ca la intrarea în țară să prezinte certificatul unui test negativ RT-PCR pentru SARS-CoV-2, făcut cu cel mult 72 de ore înainte de data intrării în România.

Articolul 2 din Hotărârea 6/2021 prevede și anumite excepții de la aplicarea măsurilor de carantinare: „(1) La intrarea în România, persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile cu risc epidemiologic ridicat prevăzute la art. 1, au obligația prezentării certificatului unui test negativ RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de data intrării în țară. (2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepția celor sosite din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, se aplică excepțiile de la măsurile de carantinare aprobate prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36 din 21.07.2020 cu modificările și completările ulterioare. (3) Pentru persoanele sosite din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, se aplică excepțiile de la măsurile de carantinare aprobate prin hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 1 din 03.01.2021, nr. 3 din 11.01.2021 și nr. 4 din 18.01.2021”.

Sursă foto: libertatea.ro

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite