Caraș-Severinul se află sub COD PORTOCALIU de ploi abundente ce va fi valabil începând de astăzi, ora 10:00 și până mâine la ora 10:00.
Administrația Națională de Meteorologie a prognozat pentru județul nostru perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40-50 l/mp și pe arii restrânse 60-80 l/mp.
„Recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale, iar în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora”, transmit oficialii ISU Semenic.
Facebook Comments