Comuna cărășeană Târnova a avut ca oaspeți, la început de campanie electorală, reprezentanți la vârf ai Alianței Dreapta Unită.
Alături de candidații Alianței Dreapta Unită pentru funcțiile de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Andrei Plujar, și de primar al comunei Târnova, Silviu Maldea, din echipa de campanie care s-a aflat în mijlocul alegătorilor târnoveni au făcut parte președintele și vicepreședintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, respectiv Ionel Pușcaș, precum și președintele Forța Dreptei Caraș-Severin, Hadrian Popescu.
Discuțiile cu cetățenii comunei conduse de primarul PSD Petru Fara au fost deschise de Hadrian Popescu, cu o declarație ce a devenit virală pe rețelele de socializare. Merită să o redăm și noi: „Mă bucur că e domnul primar Fara aici, de față, ca să audă, să nu spună pe urmă că l-am bârfit. Sunteți o comună FARA canalizare, FARA apă, FARA asfalt, FARA proiecte, FARA viziune, FARA cămin (cultural)! Și eu sper ca din 9 iunie să fiți și FĂRĂ Fara, să fiți cu domnul Silviu Maldea în fotoliul de primar, ca să începem să rezolvăm din neajunsurile pe care le înregistrați”.
Cuvintele copreședintelui Alianței Dreapta Unită Caraș-Severin au stârnit aplauze din partea întregii asistențe. Cu o singură excepție: primarul încă în funcție, pesedistul Petru Fara.
Comandat de ADU-Forța Dreptei; cod mandatar financiar: 21240063
(PE)