Tudor Chirilă și Cristi Iakab & The Road Band vor cânta la aniversarea Reșiței. Locuitorii municipiului sunt invitați, sâmbătă, 3 iulie, în Centrul Civic, să sărbătorească împreună împlinirea a 250 de ani de foc nestins la Reșița.
Seria evenimentelor organizate de Primărie cu ocazia aniversării a 250 de ani de foc nestins pe meleagurile Bârzavei va continua cu un concert organizat chiar pe 3 iulie, data nașterii Reșiței industriale. „Pe 3 iulie avem un concert VAMA care va fi prefațat de Dean Bowman (din motive obiective, acesta a anunțat în ultimul moment că nu va putea participa, n.r.) și trupa lui Cristi Iakab. Vom avea un foc de artificii mare și frumos la lăsarea întunericului, prin care vrem să punctăm această aniversare: 250 de ani de foc nestins la Reșița. Este un lucru important pe care trebuie să îl ținem minte, să îl ducem înainte și generațiile care urmează să poarte același respect pe care îl purtăm noi înaintașilor noștri”, a anunțat primarul Ioan Popa. Concertul va avea loc în Centrul Civic al municipiului, iar intrarea va fi liberă.
Tot în Centrul Civic, în luna august, vor avea loc manifestări dedicate reșițenilor plecați peste hotare. „Lucrăm la un eveniment pentru perioada 15-21 august, când, deja tradițional, am făcut Zilele Diasporei. Încercăm să dăm un semnal bănățenilor care sunt plecați în străinătate că noi, acasă, existăm, creștem, ne dezvoltăm și sperăm să îi avem alături cât mai curând cu putință”, a declarat Ioan Popa.
Un alt eveniment important pe agenda Reșița 250 a fost Festivalul etniilor, manifestare aflată la prima ediție, dar pe care edilul Ioan Popa intenționează să o dezvolte în anii următori: „Tocmai am finalizat săptămâna multietnică la Reșița care, din punctul meu de vedere, a fost un succes. E o idee care mi-a venit la începutul anului, când am ajuns cu bicicleta electrică la Ravensca și îi sfătuiesc pe toți să meargă să vadă satele cehești din Clisura Dunării. Cred că multietnicitatea Banatului de munte este un patrimoniu care poate fi pus în valoare imediat, fără investiții mari, doar printr-o mediatizare corectă. Vreau ca acest festival să crească în fiecare an. Vom încerca să implicăm ambasade, consulate, astfel încât să aducă virtuozi ai folclorului lor din țările de baștină, să aducă tradiții culinare cât mai multe, obiceiuri din zonele respective. Prima ediție a fost un succes și publicul a fost foarte încântat de acest festival”.

Sursă foto principal: infomusic.ro