Concursul Naţional de Poezie „Ion Chichere”, organizat de Lions Club Reşiţa Montană și Societatea Artistică „Pro Banatul de Munte”, cu sprijinul Primăriei Reșița și al Cenaclului Literar „Semenicul”, deschide porțile unei noi ediții, cea cu numărul VIII.
Sunt invitați să participe creatori cu vârsta de până la 35 de ani (inclusiv), care NU fac parte din Uniunea Scriitorilor din România.
Concurenţii vor trimite câte 5 poeme, fie în plic, fie pe e-mail (într-un fişier word ataşat), până cel târziu în data de 30 august a.c., data poștei sau data de transmitere a e-mail-ului.
• adresă poştală: Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, str. Libertății, nr. 40
• e-mail: saprobanatuldemunte@yahoo.com
Poemele vor fi însoţite de datele de contact ale autorului (nume, adresă poştală/e-mail, telefon).
Premiile acordate:
- Premiul I – Premiul „Ion Chichere” – 1000 de lei
- Premiul II – 800 de lei
- Premiul III – 600 de lei
Festivitatea de premiere va avea loc în ultima decadă a lunii septembrie, odată cu acordarea premiilor revistei Reșița Literară pentru cele mai importante apariții editoriale, ale unor scriitori reșițeni, din anul 2023. Cu acest prilej va fi lansat un volum cu cele mai frumoase poeme înscrise în concurs. Pentru premianții și invitații prezenți la spectacolul de muzică și poezie organizat cu ocazia festivității de premiere se asigură decontarea cheltuielilor de transport și o noapte de cazare.
Componența juriului la Concursul Naţional de Poezie „Ion Chichere” este formată din membri ai Cenaclului Semenicul, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Coordonatorii concursului sunt Costel Stancu – din partea Clubului Lions Reșița Montană, Marian Apostol – din partea Societății Artistice Pro Banatul de Munte.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)