Un ales local din Forotic este acuzat de Agenția Națională de Integritate că și-ar fi favorizat soția să închirieze o suprafață de teren de pe raza comunei, în baza unei hotărâri de consiliu local adoptate cu ajutorul acestuia.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a încă 12 aleși locali, se arată într-un comunicat transmis astăzi de ANI. Unul dintre aceștia este din Caraș-Severin: Nelu Simion Munea, consilier local în comuna Forotic.
„În perioada exercitării mandatului de consilier local (2020 – 2024) a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. privind închirierea prin atribuire directă a pajiștilor rămase neatribuite și disponibile în urma rezilierii unor contracte din domeniul privat al comunei Forotic, iar ulterior soția persoanei evaluate a primit spre închiriere în baza acestei hotărâri o suprafață de pajiște aflată în domeniul privat al comunei, prin încheierea unui act adițional la contractul cadru încheiat inițial în anul 2019 între Comuna Forotic și aceasta.”, informează ANI.
Potrivit reprezentanților Agenției Naționale de Integritate, persoana evaluată, respectiv Nelu Simion Munea, a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003 și prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019. Conform Legii 161, prin conflict de interese se înțelege situația în care „persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”.
Nelu Simion Munea a fost ales în anul 2020 consilier local în comuna Forotic pe listele PSD, partid în care s-a înscris înaintea alegerilor, după ce fusese membru PDL și apoi PNL.