Contractul pentru execuția lucrărilor de consolidare a corpului de drum DN 57B, km 8+850 dreapta, a fost semnat la sfârșitul lunii mai, cu o durată de realizare a investiției de șase luni, din care trei luni proiectare și trei luni execuție.
Potrivit contractului încheiat în luna mai a acestui an de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara cu asocierea de firme – Black Roads SRL (Timiș), En Electric Proiect Office SRL (București) și Evo Line Creations SRL (Timiș) -căreia i-a fost atribuită proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrării lucrările de consolidare a porțiunii din DN 57B surpată în zona sanatoriului Marila, între Oravița și Anina, ar fi trebuit să înceapă în luna septembrie. Primele utilaje în zona Marila au apărut, însă, abia săptămâna aceasta, la început de decembrie.
„Antreprenorul lucrării execută, în această perioadă, foraje pentru fundația zidului de sprijin”, informează DRDP Timișoara. Administratorul drumului îi avertizează pe șoferi că, din cauza lucrărilor, traficul rutier este restricționat, în zonă circulându-se pe jumătate de cale.
Valoarea lucrărilor prevăzute în contract este de 550.673 lei fără TVA.
UPDATE – 9 decembrie, ora 12.35
DRDP Timișoara, prin Compatimentul Comunicare, ține să precizeze că „ordinul de începere al lucrării a fost dat la finele lunii octombrie, după obținerea avizelor și finalizarea proiectării. Termenul pentru execuție contractual este de 3 luni de la emiterea ordinului de începere. Fiind perioadă de iarnă, acest termen poate fi prelungit, lucrările fiind executate în funcție de condițiile meteo”.