Suntem prezenți și pe

Administrație

Construit de CJ cu bani europeni, CMID seamănă mai mult cu o chinezărie! Romeo Dunca spune că va face deponeul funcțional, chiar dacă va trebui să schimbe piesă cu piesă!

Publicat cu

în

Inaugurat electoral la finele lunii august, Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) din Lupac e aproape blocat, deși doar o parte dintre societățile care salubrizează localitățile din județ duc deșeurile acolo.

Practic, coșmelia nu prea funcționează, ba că tocătorul nu calcă cum trebuie, ba presa de la stațiile de sortare pierde ulei, ba cade acoperișul sau pocnește bazinul de levigat, cert este că un sistem care a înghițit peste 70 de milioane de euro se dezintegrează mai rău decât o chinezărie!

Vinovații? E greu de spus în două-trei zile. Cel mai probabil, și proiectantul (selectat de către Ministerul Mediului) și constructorul (SC Alpha Construct SRL, o firmă care are deja o adevărată istorie în presă) și antreprenorul general au propriile lor părți de vină. Ca și cei care au făcut recepția unor asemenea utilaje/imobile care ar fi trebuit să fie noi și funcționale, nu să trebuiască să fie reparate după primele zile de funcționare! Iar noul operator, SC Girexim SRL, care abia și-a început activitatea, a și scos bani din buzunar, pentru tot felul de reparații și adaptări, deși nu ar fi fost deloc treaba sa.

„Vă rog să mă informați de tot ce aveți nevoie și îl rog pe domnul Bâtea să identifice piesele și prețul și să le schimbăm în cel mai scurt timp. Dacă antreprenorul general sau constructorul, după caz, nu vor accepta să plătească toate aceste retușuri, le vom plăti noi și fie vom executa garanția, fie vom urma alte căi legale pentru a recupera banii”, a spus Romeo Dunca în cadrul ședinței pe care a convocat-o azi în sala mare a Consiliului Județean, după ce a efectuat o vizită la deponeu cu primarii din județ care au răspuns prezent invitației lansate în urmă cu două zile.

Noul președinte ales al Consiliului Județean spune că prioritară este funcționarea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Lupac, pentru ca primăriile și locuitorii județului să nu mai plătească prețuri exorbitante pentru salubrizare. De asemenea, pot fi probleme cu unii operatori de salubritate pe cele 5 zone din județ, astfel că Dunca a cerut directorului ADI Intercom Deșeuri, Daniel Borduz, o reacție rapidă și discuții atât cu operatorii care au câștigat licitația pentru zonele respective, cât și cu actualii operatori de salubritate, pentru ca activitatea de colectare să poată deveni predictibilă și cei care nu mai consideră avantajos să presteze acest serviciul să denunțe amiabil contractul, evitându-se o pierdere inutilă de timp.

În final, Romeo Dunca a invitat reprezentantul unei societăți spaniole care produce o fabrică ce transformă plasticul în combustibil diesel, extrem de profitabil și fără poluare, cu respectarea normelor europene de mediu, fabrică pe care ar dori-o lângă CMID-ul din Lupac, însă pe fonduri europene. „Că noi, pe banii noștri, nu avem cu ce să o facem. Este vorba despre un cost de 50 de milioane de euro, dar dacă obținem finanțare europeană noi ar trebui să venim cu numai 2 milioane de euro, cofinanțare, însă am reuși așa să curățăm practic județul, Dunărea și celelalte ape de PET-uri, căci această fabrică asta achiziționează: plastic, PET-uri, polistiren și alte mase plastice”, a subliniat Romeo Dunca. Acesta spune că va trebui discutat și cu firmele autorizate să colecteze uleiurile uzate, căci și acestea sunt folosite în producția de carburant Diesel a unei astfel de fabrici revoluționare.

De asemenea, producătorul spaniol a explicat că o fabrică de acest fel dispune și de tehnologia necesară pentru producția de curent electric, tot din plasticul din gunoiul menajer!

Facebook Comments

Ne găsești și pe

Reclamă
Actualitate2 ore în urmă

Încă două centre de vaccinare vor deveni operaționale în Caraș-Severin, începând de luni, 1 martie. Programările: de sâmbătă, 27 februarie  

Actualitate2 ore în urmă

Cannabis din Spania, la vânzare în Caraș-Severin! Principala piață de desfacere: Reșița! [VIDEO]

Actualitate6 ore în urmă

Crowdfunding pentru tipărirea primei benzi desenate despre orașul post-industrial Anina

Administrație7 ore în urmă

Concurs de oferte pentru o investiție de 22,5 milioane de lei

Justiție11 ore în urmă

DEZVĂLUIRI. Fost director al Combinatului din Reșița, dovedit „unul dintre cei mai mari criminali ai regimului comunist”!

Administrație20 de ore în urmă

10.000 de lei pentru cetățenii care fac Reșița Curată! Primăria pune la bătaie și anul acesta premii în bani pentru asociațiile de locatari/proprietari

Administrație22 de ore în urmă

40 de secunde pentru un VOT ISTORIC în CJ Caraș-Severin: asocierea cu Primăria Reșița pentru construirea unui SPITAL NOU

Socialo zi în urmă

Zimbrii se adaptează perfect în Munții Banatului. Încă 20 de exemplare vor ajunge în Caraș-Severin

Actualitateo zi în urmă

Primăria Reșița promovează portul popular din Banatul de Munte. La Casa de Căsătorii a fost deschisă o expoziție permanentă de costume tradiționale

Administrațieo zi în urmă

Romeo Dunca și Marius Isac, față în față cu primarii din județ. Miza: accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea comunităților locale

Cele mai citite