Costuri ale pandemiei. Peste 68.000.000 de lei de la bugetul de stat pentru societăți comerciale și angajați din Caraș-Severin

Măsurile adoptate pentru sprijinirea societăților comerciale care și-au redus, și-au suspendat sau și-au reorganizat activitatea în perioada stării de urgență ori a celei de alertă decretate din cauza pandemiei de COVID-19 au presupus alocarea unor sume importante din bugetul asigurărilor sociale.

În Caraș-Severin, factura achitată până acum prin AJOFM este de 68.701.469 lei, sumă la care se adaugă alte milioane de lei achitate prin AJPIS, în acest din urmă caz beneficiari fiind întreprinderile individuale, asociațiile familiale, structurile sportive, societățile cooperative, practicanții profesiilor liberale.

Plata șomajului tehnic, acoperirea deficitului înregistrat de firme la plățile salariale, decontarea indemnizațiilor pentru zile libere acordate părinților sau a unor cheltuieli pentru telemuncă sunt principalele măsuri aplicate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) în sprijinul angajatorilor și al angajaților din Caraș-Severin care au fost afectați de restricțiile impuse în contextul pandemiei de coronavirus. Cele mai mari sume, în cuantum total de 41.535.132 lei, au fost acordate sub formă de șomaj tehnic angajaților care au avut raporturile de muncă suspendate din cauza reducerii sau întreruperii temporare a activității societăților comerciale, în perioada martie-septembrie.

Potrivit situației întocmite de AJOFM, peste 50% din această sumă a fost achitată pentru luna aprilie, când în România a fost în vigoare stare de urgență. Atunci, 13.700 de salariați de la 1.407 firme din Caraș-Severin au beneficiat de șomaj tehnic prin AJOFM. Totodată, pentru aceeași lună, alte 945 de persoane au încasat ajutoare bănești însumând 3.969.081 lei prin Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS).

Pentru decontarea a 41,5% din salariul de bază al angajaților reveniți din șomaj tehnic, măsură prevăzută în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 pentru instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, AJOFM Caraș-Severin a achitat, în total, 26.000.000 de lei agenților economici care au făcut solicitări în acest sens. Cele mai multe, 971, au fost în luna august, pentru un număr de 9.254 de angajați.

Pe de altă parte, telemunca nu pare să fie o opțiune pentru angajatorii din Caraș-Severin. Până în prezent, doar patru societăți comerciale au solicitat, în baza prevederilor legale, sprijin pentru achiziționarea de pachete și servicii tehnologice necesare desfășurării activității în regim de telemuncă, pentru șase salariați. Suma achitată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a fost de 15.000 lei, câte 2.500 de lei pentru fiecare angajat care a muncit de acasă.

De asemenea, în perioada martie-iunie, AJOFM Caraș-Severin a achitat angajatorilor din județ 1.151.538 lei pentru salariații care au fost nevoiți să stea acasă cu copiii în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ din cauza răspândirii coronavirusului.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite