Puși la zid de suporteri („Jucați sau plecați!”, scria pe bannerul Guardiei Ultra) și de conducerea clubului (care a blocat plata salariilor) după seria de patru partide fără victorie și eșecul la scor de la Târgoviște, jucătorii rosso-neri au făcut azi un meci mare în Valea Domanului: CSM Reșița – Metaloglobus București 5-0 (2-0)!
Jumătate de repriză a durat echilibrul în teren și pe tabelă într-o confruntare din care ambele echipe își propuseseră să câștige toate cele 3 puncte și să ia astfel distanță față de zona retrogradării. A fost suficient ca gazdele să beneficieze de prima lor fază fixă pentru a trece în avantaj. Corner obținut după un șut de la 30 de metri al lui Fărăgău, Drăghiceanu înalță mingea pe scurt, iar Alin Dudea înscrie cu capul din fața unui goalkeeper parcă surprins de îndrăzneala fundașului reșițean de a ataca balonul în careul mic (1-0, min. 27).
După nici zece minute se rupe și echilibrul numeric, Diallo fiind eliminat pe o intrare violentă, cu talpa, la Rimovecz (min. 35). Astfel că misiunea gazdelor a devenit brusc mult mai ușoară. Damian Isac nu a așteptat și alte „cadouri” de la adversari și, la fel ca etapa trecută cu Chindia, are o execuție de excepție din afara careului: dacă la Târgoviște portarul a respins miraculos, de această dată mingea a prins o traiectorie imparabilă: 2-0 în ultimul minut al reprizei!
După pauză, nici „cel mai periculos scor” (cum se spune despre 2-0), nici „cel mai montat adversar” (cum e numită o echipă rămasă în zece) nu au putut stăvili foamea de victorie (și de redeschiderea… sălii de mese cu bucate-alese, la care li s-a dat „block” după ultimul eșec!) a jucătorilor roș-negri. Astfel că aceștia au atacat continuu și, ca niciodată, au marcat pe foc automat. Mai întâi prin Ciprian Rus (min. 54), din assistul de manual reușit de Nicușor Fota (joc solid al acestuia la revenirea în primul unsprezece după accidentarea care îl scosese din circuit). A punctat apoi Denis Fărăgău (min. 66), după devierea cu capul a lui Lascu, pătrundere frontală în careu și șut sănătos la colțul lung. Și a închis tabela Mediop Ndiaye (min. 80), la doar zece minute după ce i-a luat locul lui Lascu.
Să nu li se urce la cap! Stoican, după victorie: „Sunt bucuros, dar și un pic îngândurat”
O victorie cât 6 puncte, dacă e să ținem cont că cele două echipe sunt în luptă directă pentru evitarea retrogradării. Sau (măcar) o victorie cât 4 puncte, știind că golaverajul general, redresat binișor după acest 5-0, este primul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte. O victorie obținută cu „secundul” Ștefan Bărboianu la marginea terenului, după cartonașul roșu primit de Flavius Stoican etapa trecută. O victorie despre care „principalul”, care a urmărit partida din tribuna oficială, ne-a declarat la final: „Sunt bucuros și pentru victorie, și pentru că am reușit să marcăm multe goluri. Chiar dacă la 1-0 adversarul a rămas în inferioritate numerică, mă bucură că băieții au rămas concentrați până la final și nu le-au dat nicio șansă. Astăzi am văzut la băieți dezinvoltură, am văzut încredere, am văzut și lucruri pe care le putem îmbunătăți și astfel să mergem pe aceeași linie. Sunt un pic îngândurat, pentru că nu vreau să ne mulțumim doar cu faptul că azi am făcut o partidă bună – trebuie să fim la fel și în partidele următoare. Atâta timp cât ești serios, când ai încredere în forțele tale, când intri pe teren ca și cum ar fi ultima finală, cu siguranță fotbalul te răsplătește. Îi felicit, dar trebuie să rămână la fel și în continuare!”
Față de meciul din etapa trecută, Flavius Stoican i-a lăsat pe bancă pe Ardei și Răuță, înlocuiți în linia defensivă cu Dolghi (premieră pe post) și Dudea. Nu a schimbat cuplul de mijlocași centrali, Fărăgău-Isac (la al doilea meci pentru Reșița), dar a modificat benzile prin introducerea lui Gomboș și Fota. Și l-a readus (cu succes) în centrul liniei de atac pe Ciprian Rus. Așadar, CSM Reșița a arătat așa: I. Rus – Dolghi, Dudea, Rimovecz – Gomboș, Isac (81, Sabău), Fărăgău (70, Cristea), Fota – Drăghiceanu (81, Chera), C. Rus (59, Negru), Lascu (70, Ndiaye). De partea cealaltă, Ianis Zicu, antrenorul celor de la Metaloglobus, i-a trimis în teren pe: Avram – Kouadio, Diallo, Caramalău, Sava (46, Neacșu) – Chatziterzoglou – Bogdan (60, Sârbu), Zakir (46, Al. Gheorghe), Honciu (70, Milea), Pătrașcu – Huiban.
După meciurile jucate azi în etapa a 12-a, CSM Reșița a urcat pe locul 15, cu 13 puncte, cu două mai multe decât Metaloglobus (locul 16). În zona retrogradării se află: CS Tunari, Unirea Dej – 10, CSM Alexandria – 5, Progresul Spartac – 1, ultimele două urmând a se întâlni în meci direct mâine, la Buftea. Peste o săptămână, în 11 noiembrie, CSM Reșița va juca la Unirea Dej, echipă la care tocmai ce a revenit fostul antrenor al acesteia, Dragoș Militaru. Și care a pierdut astăzi la Corvinul cu 4-0.
Sursă foto: Zoli Bagosi