CSM Reșița, doar egal în Valea Domanului

 

CSM Reșița a încheiat la egalitate, scor 1-1, cu Chindia Târgoviște, în etapa a 12-a din Liga 2, după un meci dominat autoritar în cea mai mare parte a sa, însă fără rezultat. Rossonerii sunt la al doilea joc la rând fără victorie în liga secundă, după ce sâmbăta trecută pierdeau cu 1-0 la Clinceni, cu Metaloglobus.

 

CSM Reșița a dominat autoritar și și-a creat ocazii încă din startul întâlnirii, însă prima repriză – în care Samake, Șteau, Negru sau Haită s-au aflat foarte aproape de deblocarea tabelei – s-a încheiat la egalitate, 0-0.

 

Repriza secundă a fost continuată de rossoneri în aceeași notă și în cele din urmă s-a produs și mult așteptata deschidere de scor. În minutul 54, Haită a executat un corner de pe stânga, iar Samake a marcat cu o lovitură de cap, din 7 metri, cu toate că era marcat strâns în careul oaspeților.

 

Contrar cursului jocului, oaspeții au reușit să egaleze zece minute mai târziu, când Atanase s-a descurcat pe dreapta, a trimis o pasă lungă în față, Tache a preluat și l-a depășit elegant pe Elton da Silva, trimițând apoi un lob din interiorul careului lateral dreapta, peste portarul Goga.

 

După această reușită, posesia a fost mai echilibrată, reșițenii au încercat cu disperare să preia din nou conducerea, dar s-au precipitat de cele mai multe ori, în timp ce oaspeții au forțat și le-au dat mari emoții gazdelor, fiind mult mai prezenți în jumătatea de teren a rossonerilor. S-a jucat pe contre într-un final de meci incandescent, în care balanța putea înclina oricând către una sau alta dintre echipe.

 

CSM Reșița: Goga – Dolghi, Elton da Silva, Rimovecz – Al. Negru, Șteau (min. 85, Tucaliuc), Cioiu, Chera – Haită (min. 89, Jerdea), Samake (min. 76, Burlacu), Lascu (min. 85, Angelov).

 

CSM Reșița a coborât pe locul 4, cu 21 de puncte, depășită de Metaloglobus, care a urcat pe locul al treilea după ce s-a impus astăzi cu 2-0 la CSC Dumbrăvița.

 

Alte rezultate înregistrate în etapa a 12-a:

FC Bihor – Concordia Chiajna 0-4

Steaua București – Corvinul 3-0

AFC Câmpulung Muscel 2022 – CS Afumați 1-2

CSM Focșani – CS Mioveni 1-0

FC Argeș – Unirea Ungheni 2-0

 

În etapa viitoare, CSM Reșița va juca în deplasare la CSC Șelimbăr, joi, 7 noiembrie, de la ora 14:00.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available