În luna în care se împlinesc 70 de ani de la câștigarea de către Metalul Reșița a Cupei României la fotbal, rossonerii pregătiți de Flavius Stoican au reușit calificarea în sferturile de finală ale competiției KO. CSM Reșița ajunsese ultima oară în „sferturi” în urmă cu 25 de ani!
După victoria în fața echipei din Superligă Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (3-1, în 3 decembrie), CSM Reșița a terminat aseară la egalitate, 0-0, la Târgu Jiu, cu liderul ligii secunde, FK Csikszereda, și s-a calificat astfel în sferturile de finală ale Cupei. Și a făcut-o de pe primul loc în Grupa D (la egalitate cu CSM Unirea Alba Iulia), eliminând două formații din prima divizie: Sepsi Sfântu Gheorghe și Oțelul Galați!
Rossonerii aveau nevoie de cel puțin un rezultat de egalitate, ieri, pentru a obține calificarea, pe când adversarii din Miercurea Ciuc erau obligați să reediteze victoria din campionat de la Reșița. Ne aducem aminte că atunci Csikszereda câștiga norocos cu 3-2 printr-un autogol picat în ultimul minut și că Flavius Stoican promitea să-și ia revanșa în meciul de Cupă. Ceea ce s-a și întâmplat, draw-ul de aseară însemnând calificarea rossonerilor în „sferturi” și eliminarea din competiție a ciucanilor.
Încurajați din tribunele stadionului din Târgu Jiu de zeci de suporteri veniți de la Reșița, jucătorii lui Flavius Stoican au făcut o primă repriză echilibrată, iar în a doua parte și-au dominat adversarul. Un adversar care, deși era condamnat să joace la victorie, rareori a ajuns la poarta ferecată de juniorul Matei Goga (18 ani). În fața acestuia, frații Erico și Elton da Silva s-au apărat fără greșeală, iar atunci când „centralul” Bocșan (în absența lui Dudea și Rimovecz) a respins o minge în piciorul unui adversar (min. 64), tot unul dintre gemeni (Erico) avea să intervină decisiv. Ar fi fost, la fel ca în disputa din campionat, un gol nemeritat, venit pe fondul unui joc pozitiv al formației reșițene, care lăsa impresia că ea, și nu Csikszereda, este liderul ligii secunde. Iar rossonerii nu doar că au obținut o calificare de justețe, dar chiar ar fi meritat să învingă, ieri. Și o puteau face, dacă Cioiu (min. 69) ar fi fost mai inspirat la executarea unui penalty pe care tot el îl obținuse.
Un merit aparte pentru jocul solid al echipei roș-negre l-au avut ieri linia de mijloc, formată din Negru, Cioiu, Șteau și Fota, și jucătorii din spatele vârfului Samake, Lascu și Haită. Cei șase au format un baraj care a rupt din fașă tentativele de joc ofensiv ale Csikszeredei și au pus o presiune permanentă pe apărarea ciucană. Introduși spre finalul meciului, Fărăgău și A. Burlacu (min. 79, în locurile lui Haită și Samake) au adus un plus de prospețime acțiunilor ofensive ale rossonerilor, ținând astfel și mai mult balonul în jumătatea adversă.
Cu acest 0-0, CSM Reșița încheie Grupa D pe primul loc, cu 7 puncte și golaveraj 4-1, la egalitate perfectă, surpriză!, cu echipa din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia, urmate în clasament de FK Csikszereda (5 puncte), Oțelul Galați (4), Sepsi OSK (1) și SCM Râmnicu Vâlcea (0). Primele două echipe se califică în „sferturile” Cupei României, dar regulamentul competiției nu stipulează ce se întâmplă în cazul în care o grupă este câștigată de formații cu aceleași număr de puncte, număr de goluri marcate și număr de goluri primite, și care nu au avut meci direct în cele trei etape disputate. Potrivit presei centrale (Gazeta Sporturilor și Prosport), cel mai probabil va fi programat un meci de baraj pentru a se stabili echipa de pe primul loc.
De ce este importantă prima clasată în Grupa D? Pentru că aceasta va juca partida din „sferturi” pe teren propriu, împotriva echipei de pe locul 2 din Grupa C. Iar învingătoarea va evolua în semifinale tot pe teren propriu (!), împotriva unei formații venite din Grupa A sau B. Locul secund din grupa Reșiței, în schimb, va juca sfertul de finală în deplasare, pe terenul câștigătoarei Grupei C. Așadar, până vom afla care echipă va ocupa oficial locul 1 în Grupa D, cert este un lucru: CSM Reșița va juca în „sferturi” cu una din echipele calificabile din Grupa C: Politehnica Iași, Hermannstadt (4 puncte înaintea meciului direct de astăzi), UTA Arad sau Farul Constanța (2 puncte; și ele, meci direct azi). Rossonerii vor întâlni, deci, o formație din Superligă, sfertul de finală urmând a avea loc în 2 aprilie 2025.
CITEȘTE ȘI: 70 de ani de la câștigarea Cupei României la fotbal de către Metalul Reșița
Precedenta calificare a clubului din Valea Domanului în sferturile de finală ale Cupei României datează din anul 1999. Atunci, CSM Reșița trecea în „șaisprezecimi” de Vrancart Adjud (1-0), în „optimi” – de FC Argeș (3-1) și pierdea în „sferturi” la Sibiu cu Oțelul Galați (1-2). Pe vremea aceea, rossonerii jucau în prima divizie. Dar cu trei ani mai devreme, în 1996-1997, reușeau să ajungă în „sferturi” la fel ca acum, fiind în liga secundă. Erau eliminați de Dinamo (1-4, la Alba Iulia), după ce trecuseră de Gloria Bistrița (1-0) și Farul Constanța (3-2 după lovituri de la 11 metri, la Râmnicu Vâlcea).
Sursă foto: CSM Reșița (din vestiarul calificării de la Târgu Jiu)
UPDATE
Încă un meci de baraj în Cupa României! Cu cine va juca CSM Reșița în „sferturi”?