CSM Reșița, obligată de FRF să joace două meciuri în trei zile! Favorizată: „U” Cluj!

Meciul de fotbal CSM Reşiţa – Concordia Chiajna, joc restant din etapa a 10-a, ar fi trebuit să se dispute astăzi, de la ora 14.00, în Valea Domanului. În urmă cu puţin timp, Federaţia a anunţat pe site-ul său oficial că partida este amânată cu 24 de ore, ceea ce înseamnă că meciul se va disputa joi, 12 noiembrie, de la ora 14.00.

Decizia forului tutelar încurcă serios socotelile Reşiţei, recunoaşte preşedintele Cristian Bobar. „Noutăţile sunt cele care sunt afişate pe site-ul Federaţiei: s-a amânat jocul pentru mâine la ora 14.00. Trebuie să respectăm programul şi să jucăm. Ne va fi foarte, foarte greu, pentru că avem un joc important şi sâmbătă. Jucăm practic cu o zi de pauză, ceea ce este foarte dificil, mai ales că mulţi sunt după COVID. Dar asta este! Fotbaliştii trebuie să se motiveze, să joace, să câştigăm. Şi mâine, şi în continuare. Avem nevoie de puncte. Încă o dată spun, nu vreau să găsim scuze. Suntem datori să nu pierdem acasă, pentru că am început rău. Suntem supăraţi, dar nu vreau să găsim scuze. Absolut deloc”, a declarat preşedintele executiv al CSM-ului.

Decizia FRF este suspect de ciudată. Conform regulamentului, Concordia Chiajna trebuia să facă deplasarea la Reșița și să se prezinte la meciul de azi fără cei patru jucători despre care se spune că au fost confirmați cu COVID-19. În noile condiții, după jocul de mâine cu Chiajna, fotbaliştii reşiţeni vor avea o singură zi de pauză înaintea următorului meci de acasă: sâmbătă va veni la Reşiţa Universitatea Cluj.

Sursă foto: Zoli Bagoşi

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available