Suntem prezenți și pe

Administrație

Cu Constituția în mână! Liberalii l-au convins pe Hurduzeu să renunțe la includerea pensiilor speciale ale aleșilor locali în Regulamentul CJ

Publicat cu

în

Victorie morală pentru PNL, astăzi, în plenul Consiliului Județean Caraș-Severin. Deși nu au majoritate în CJ, solicitarea liberalilor de a elimina pensiile speciale din Regulamentul de organizare și funcționare a consiliului, argumentată de liderul de grup Mircea Teodorescu, a fost votată în unanimitate, în pofida propunerii inițiale a lui Silviu Hurduzeu.

Introducerea în Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Județean Caraș-Severin a prevederilor din Codul Administrativ adoptat prin ordonanță de urgență de Guvernul PSD în iunie 2019 referitoare la acordarea de pensii speciale președinților și vicepreședinților de consilii județene a suscitat discuții aprinse în plenul forului județean.

Tonul a fost dat de liderul grupului PNL, Mircea Teodorescu, care i-a solicitat inițatorului proiectului, președintele social-democrat al Consiliului Județean,  Silviu Hurduzeu, să elimine în integralitate articolul 67 în care era stipulată modalitatea de plată a indemnizației pentru limită de vârstă pentru președintele și vicepreședinții consiliului județean. Teodorescu și-a motivat cererea făcând apel la legea fundamentală: „Vă citesc un singur articol din Constituția României, articolul 16, alineat 1: «Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări». Din punctul meu de vedere și al grupului PNL, o astfel de pensie specială instituie un privilegiu nemeritat pentru o anumită categorie socială”.

Silviu Hurduzeu și-a susținut, în primă fază, inițiativa, explicând că aceste indemnizații sunt prevăzute în lege și că, indiferent dacă se regăsesc sau nu în regulament, „nu Consiliul Județean este cel care hotărăște dacă se dau sau nu se dau”.

Pe aceeași lungime de undă cu Hurduzeu a fost și vicepreședintele pemepist al CJ, Ionuț Popovici, care, deși s-a declarat un opozant al pensiilor speciale, a ținut să precizeze că „o lege nu poate fi niciodată înfrântă de un regulament, iar dacă e cineva care poate să anuleze aceste pensii, acela e Parlamentul României, nicidecum Consiliul Județean Caraș-Severin”. În schimb, colegul său de partid, Paul Purea, a avut o poziție diferită, pe care și-a exprimat-o printr-o întrebare (retorică): „Din moment ce există o lege în acest sens, de ce mai trebuie să discutăm noi, la nivel de Consiliu Județean, despre aceste pensii speciale?”.

Ulterior, pe parcursul dezbaterilor din plen, președintele CJ a cedat și a fost, în cele din urmă, de acord cu solicitarea liberalilor de a elimina din regulament articolul referitor la pensiile speciale ale președinților și vicepreședinților. La finalul ședinței, a precizat că „această prevedere din Codul Administrativ referitoare la indemnizațiile aleșilor este, în prezent, prorogată, dar dacă această prorogare se anulează, noi suntem obligați să o punem în aplicare”.

Mircea Teodorescu: „Niște privilegii cu totul nemeritate”

Liderul grupului PNL din Consiliul Județean, Mircea Todorescu, a explicat de ce liberalii au ținut ca această prevedere să nu se regăsească în Regulamentul de organizare și funcționare a CJ: „M-am opus categoric, atât în nume personal, cât și în numele Grupului PNL. La început, cei de la Grupul PSD nu au fost de acord cu mine, ba mai mult, au argumentat că sunt prevederi legale. Dar le-am explicat că nu își au locul în cadrul regulamentului nostru. În opinia PNL, asemenea indemnizații, pensii speciale sunt niște privilegii cu totul nemeritate pentru anumite categorii – în cazul de față, foști președinți și vicepreședinți de CJ. Deci, ne-am opus categoric și, spre bucuria mea, am reușit să obținem eliminarea acestor prevederi din regulament. Asta ne demonstrează că în permanență trebuie să fim extrem de vigilenți, pentru că, iată, și la adăpostul unor proiecte legate de hotărâri aparent inofensive, fără miză, pot fi introduse prevederi greșite din toate punctele de vedere, etic, social etc”.

Teodorescu a mai precizat că, „actualmente, la nivel național, PNL contestă, prin toate pârghiile posibile, acordarea acestor indemnizații prevăzute în Codul administrativ. Am reușit prorogarea aplicării acestui articol din Codul administrativ cel puțin până la anul. Și cred că pe rolul Parlamentului sunt și proiecte de hotărâre privind ori anularea, ori impozitarea pensiilor speciale. Poziția noastră categorică este că ne opunem acestui tip de privilegii”.

Potrivit prevederilor din Codul Administrativ, toate persoanele care au deţinut, după 1992, cel puţin un mandat complet de preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţeane ori de primar sau viceprimar au dreptul la o indemnizaţie lunară, calculată astfel: 0,4% din indmenizația lunară brută înmulțit cu numărul de luni petrecute în funcție. Limita maximă pentru acest calcul este de 3 mandate, adică 12 ani. Aplicarea acestor prevederi a fost prorogată de Guvernul Orban, momentan până la 1 ianuarie 2021.

Facebook Comments

Cele mai citite