Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a dat startul campaniei naţionale de ecologizare a zonelor afectate de deşeuri „Curăţăm România”. Campania se desfășoară în perioada 4 aprilie – 4 mai 2022, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.
„Curățăm România!” este prima campanie naţională de ecologizare în care sunt implicate autoritățile centrale și cele locale, asociațiile de profil, asociațiile municipiilor, orașelor, comunelor, instituțiile deconcentrate, societatea civilă. În cadrul campaniei vor fi ecologizate și curățate de deșeuri de orice tip – plastic, metal, deșeuri de echipamente electrice și electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii și acumulatori, anvelope – gospodării, zone de protecţie din jurul lacurilor, cursurilor de apă, digurilor, a canalelor, barajelor şi a altor lucrări hidrotehnice, câmpuri și păduri.
La nivel judeţean, campania se derulează sub coordonarea instituţiilor prefectului. „Pentru derularea eficientă a campaniei în Caraş-Severin a fost constituit, prin ordin al prefectului, un grup de lucru din care fac parte instituţiile cu atribuţii în domeniu, responsabil cu mobilizarea unităţilor administrativ teritoriale cu privire la ecologizarea zonelor afectate de deşeuri, centralizarea datelor primite de la acestea, întocmirea unui calendar al activităţilor de ecologizare şi evidenţa cantităţilor de deşeuri colectate”, informează purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului, Mihaela Badea.
Unităţile administrativ teritoriale care se vor implica în campanie vor primi de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor între 3.000 și 30.000 de lei, în funcție de numărul locuitorilor. „Sumele vor fi acordate pentru decontarea cheltuielilor pe care primăriile le vor efectua în activitățile de ecologizare, doar în condițiile în care cantitățile de deșeuri colectate nu fac obiectul contractelor încheiate cu operatorii licențiați sau autorizați”, precizează Instituția Prefectului.