Declarația aparține președintelui Consiliului Județean (CJ) Caraș-Severin, Romeo Dunca, și a fost făcută în preziua unei întruniri importante ce va avea loc astăzi, la Palatul Administrativ din Reșița.
Prefectul de Caraș-Severin, președintele CJ, reprezentanți ai primăriilor municipale și orășenești din județ, conducerea Aquacaraș și reprezentanți ai firmelor care și-au asumat executarea lucrărilor din cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin” se întâlnesc azi într-o ședință ce se anunță a fi cu scântei. Dovadă: postarea de aseară a lui Romeo Dunca, de pe pagina sa de Facebook.
„A fost un obicei în mandatele trecute ca unele firme, câștigătoare de licitații, să facă ce vor și cum vor. Lucrări de mântuială, materiale de proastă calitate și confirmarea punerii în operă, deși articole întregi lipsesc, plătite cu complicitatea sau dezinteresul consultanților care au aprobat situații de lucrări. E gata cu acest mod de lucru. La asta lucrăm.”, scrie președintele CJ, care anunță că zilele trecute a fost reziliat un prim contract „de care Aquacaraș trage de ani de zile. De doi ani suntem focusați pe acest constructor. Până atunci a fost tolerat cu întârzieri cu tot. De conducerea iresponsabilă de atunci. Aici am găsit doar minciuni și întârzieri repetate. La alte contracte e și mai grav. Dar cu acesta am început. Locuitorii Oraviței au suferit destul cu acest contract care e în colaps de o grămadă de ani. Și care le-a lăsat orașul spart. Lucrează și la Bocșa, dar acolo, probabil în virtutea închiderii ochilor de către conducerea PSD din trecut de la Județ asupra întârzierilor repetate, a percutat la primăria condusă de PSD. De la Bocșa. Nefiind capabil să ducă două șantiere, SC Ludwig Pfeiffer SRL a ales să rezolve o administrație PSD-istă. Că de primarul Ursu, care are vina de a fi trecut la PNL (mai precis, de partea PNL – n.r.) și de mii de cetățeni din Oravița, ne putem bate joc”. Drept urmare, odată cu rezilierea de către Aquacaraș a contractului cu Ludwig Pfeiffer, avertizează șeful administrației județene, „conducerea CJ a început jihadul împotriva celor care, pe banii publici, își bat joc de cărășeni”.
Astăzi, în ședința de la ora 10 din sala mare a CJ, Romeo Dunca împreună cu reprezentantul Guvernului în Caraș-Severin, prefectul Ioan Dragomir, vor cere explicații și celorlalți antreprenori care nu au respectat graficele de lucrări din contractele încheiate cu Aquacaraș. Și asta pentru că s-a ajuns într-un punct critic, spune Dunca: „Finanțarea veche obținută de județ în exercițiul european trecut e în pericol de a fi restituită”! Altfel zis, „incompetența, jaful, corupția, lipsa de interes față de banul public”, manifestate de șefii perindați la județ și la Aquacaraș în trecut, și „lipsa de apetit pentru muncă” a celor care au semnat contractele de execuție pentru aceste mari obiective de investiții, subliniază președintele CJ, „ne pot aduce județul în situația de a da banii înapoi. Pe toți cei accesați de Aquacaraș din 2012 încoace”!
UPDATE – ora 12.30
Ce s-a întâmplat la ședința de astăzi? S-a rezolvat ceva? La ce concluzii s-a ajuns? Răspunsurile la aceste întrebări, și nu numai, le puteți afla urmărind înregistrarea video a ședinței care a fost transmisă live pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Caraș-Severin:
https://www.facebook.com/100064359985582/videos/446183180818642
.