De ce se întâmplă acest lucru?

 

Cu mulți ani în urmă, când deja începusem a înțelege că puterea nu poate aparține poporului decât în măsura în care acesta se dovedește a fi atent cu problemele pe care le are și solidar în rezolvarea lor, aleșii comunităților locale nu și-ar fi permis niciodată să arate pe față, fără nici un echivoc, că nu le pasă de interesele oamenilor. Acum însă…

 

Acum, doar pentru că pot, le subordonează interesului de partid sau unor grupuri din interiorul acestuia fără să suporte nici un fel de consecințe.

Fără să fac prin asta o laudă, conștient de nemernicia și carențele democratice ale celor urcați pe divanul puterii în acele vremuri, cu experiența acumulată în calitate de lider al celei mai importante confederații sindicale din Caraș Severin, dar și în cea de consilier județean, în mandatul 1996-2000, și consilier local, în mandatul 2000-2004, apreciez totuși că o asemenea atitudine era mult mai greu de întâlnit.

 

Cu siguranță că în spatele ușilor închise și atunci aveau loc negocieri și se stabileau reguli privind modul în care se repartizau banii pentru consiliile locale sau executarea lucrărilor finanțate din bugetul național, județean sau local. Se ținea cont exclusiv de reprezentarea, susținerea, fiecărui partid în zonele respective. Sau, ca să fiu și mai bine înțeles, fiecare partid încerca să tragă spuza pe primarul său, conștient fiind că de succesul primarului depindea și succesul partidului în comunitatea respectivă.

 

Erau multe lucruri de comentat în această atitudine, unele dintre ele chiar le-am comentat în ședințele consiliului județean, local sau prin luări de atitudine publică, în piață, atrăgând atenția, ori de câte ori a fost cazul, asupra unor atitudini neconforme cu așteptările oamenilor.

 

Pe de altă parte, trebuie recunoscut faptul că pe atunci consilierul nu era obligat să-și desfășoare activitatea în interiorul unor constrângeri legislative care permit sancționarea lui, cu excluderea din partid, uneori chiar pierderea funcției de consilier, pentru orice ieșire din „strategia” stabilită de greii acestuia. Această prevedere legislativă, profund antidemocratică și abuzivă, subordonează conștiința alesului în favoarea oricărui individ mai bine plasat în relația de putere din interiorul partidului și permite ca una sau două persoane să hotărască tot ce este bine și ce este rău. Această găselniță prin care partidul își „fidelizează” aleșii reprezintă, în mod practic, un abandon dramatic și extrem de periculos al regulilor democratice, caracterizate, printre altele, prin exprimarea liberă, neîngrădită, a convingerilor cu ajutorul cuvântului.

 

Mărturisesc cu mâna pe inimă că, pentru o perioadă, am simțit această libertate, dar între timp ea a fost pusă sub sancțiune, prin lege dar și în multe alte feluri, de către cei care doreau controlul total asupra partidelor, al oamenilor care făceau parte din acestea, dar și asupra societății în general.

 

S-a ajuns în situația ca, pe fiecare palier al reprezentării lor, partidele să fie controlate în totalitate de câțiva oameni și de executanți acestora, care știu că de mulțumirea șefului depinde siguranța, chiar viitorul, lor. De regulă… aceștia fac treaba mizerabilă dând posibilitatea șefilor să tragă nestingheriți sforile spre folosul oricui, dar nu și în favoarea oamenilor care i-au votat pe acele posturi. Astfel, oportunitatea de a fi adoptate propuneri și măsuri reciproc avantajoase a devenit tot mai rară. Iar sintagma „win – win”, la care, luând în calcul și comunitățile locale, aș adăuga încă un win, a fost deja uitată, fiecare încercând să tragă spuza doar pe turta proprie.

 

În această luptă nu contează ce este corect pentru oameni, ci doar numărul de consilieri. Cu unul în plus se poate bloca orice proiect în așteptarea unui moment potrivit pentru a încărca în desaga proprie toate avantajele. Înțelegeți deci că, în acest context, comunitățile nici nu mai contează, interesul acestora fiind folosit doar pentru construirea discursului politic. Un discurs fals, ipocrit, care justifică orice, chiar și blocarea unor proiecte utile comunităților locale, prin grija față de banul public și față de oameni.

 

De ce se întâmplă acest lucru?

Pentru că pe măsură ce societății civile i s-au pus tot felul de opreliști, în zona politică s-a concentrat periculos de multă putere. Atât de multă încât nemaiîncăpând în tiparul regulilor democratice a început să derapeze în decor, locul în care tronează doar bunul plac. Acest lucru este cu atât mai periculos cu cât, chiar și în interiorul partidelor, puterea aparține unui număr restrâns de indivizi, care au anihilat, prin lege sau prin diverse cadouri, orice posibilitate ca măcar de acolo să apară reacții care să ducă la echilibrarea relațiilor de putere fără de care nu poate exista democrație.

 

Și totuși… de ce se întâmplă acest lucru??

Pentru că suntem o societate civilă foarte slabă, incapabilă să privească lucrurile din perspectiva interesului general. În ciuda faptului că ne declarăm revoltați pe toate rețelele de socializare de abandonul dreptății sociale, în realitate judecata dreaptă și etica lipsesc din comportamentul întregii societăți… nu numai al politicienilor! Toți trăim, gândim, ne comportăm și judecăm în interiorul unui univers minor, organizat pe criterii de apartenență la „gașcă”.

Nu vrem să înțelegem că este nevoie de mult mai mult ca să obținem o fericire sustenabilă, ci nu una de conjunctură! Universul mare ne sperie și de aceea refuzăm să gândim, să judecăm și să stabilim ce este drept sau nu la această scară.

 

Dar totuși… de ce se întâmplă asta???

Pentru că mereu fugim după fentă, lăsându-ne cuceriți de persuasivitatea și siguranța de sine a prostiei sau a relei credințe, dovedindu-ne astfel demni de asemenea stăpâni.

 

Să sperăm totuși că ne vom trezi!

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available