Doar 16 medici de familie din Caraș-Severin fac teste rapide antigen pentru depistarea COVID-19. Peste 50% dintre aceștia sunt în mediul rural

 

Ministerul Sănătății a publicat, aseară, lista cabinetelor medicale primare care au încheiat contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru a efectua teste rapide antigen în vederea depistării COVID-19.

 

3.831 de medici de familie din întreaga țară au încheiat, până la această dată, contracte pentru testarea în cabinetele proprii a pacienților care se încadrează în definițiile de caz pentru COVID-19 stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică.

 

Măsura a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ca fiind „soluția pentru accesul facil al bolnavilor la diagnostic rapid și ulterior la evaluare și monitorizare”, însă, în Caraș-Severin, medicii de familie nu par a fi interesați să o pună în practică. Până în prezent, doar 16 au încheiat contracte cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin pentru a efectua teste rapide antigen pacienților eligibili, indiferent dacă aceștia se regăsesc pe lista proprie. Dintre cei 16 medici de familie, doar șase sunt în mediul urban: trei în Reșița – Loredana Schmelas, Iulian Popa și Gheorghe Jenar – și alți trei în Moldova Nouă – Emilia Mageriu, Slavița Radosavlevici și Maria Nistoran. În mediul rural, pot fi făcute teste la cabinetele medicilor de familie din Iablanița (Aneta Mărțuică), Pojejena (Dumitru Drebot), Grădinari (Rodica Firca), Berzasca (Alex Nicolici), Fârliug (Caius Ghelesian), Eftimie Murgu (Alina Ardelean-Bocancea), Cornea (Olimpia Săbăilă), Sacu (Ligia Boran), Bănia (Dorina Bogdan-Borozan) și Lăpușnicu Mare (Viorel Bihoi).

 

Lista completă, cu datele de contact ale cabinetelor în care se efectuează teste rapide antigen pentru depistarea COVID-19, poate fi consultată aici: http://www.ms.ro/situatie-cabinete-medici-de-familie-testare-rapida/.

 

Ministerul Sănătății face precizarea că lista este în dinamică, medicii de familie putând, în continuare, să încheie contracte cu casele de sănătate pentru decontarea acestui serviciu. Potrivit ordinului comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, medicii de familie vor primi câte 50 de lei pentru fiecare test efectuat.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available