Don Quijote, la Reșița

Articol de
Marian Apostol

 

Lumea ca un ospiciu, pe scena Teatrului de Vest din Reșița, în piesa Don Quijote – regia Ion-Ardeal Ieremia. Premiera a avut loc aseară, o nouă reprezentație va fi astăzi, 31 martie, la ora 19.00.

 

Deși Miguel de Cervantes a gândit capodopera sa, Don Quijote, ca pe o satiră la adresa povestirilor cavalerești, foarte populare în perioada respectivă, piesa montată de regizorul Ion-Ardeal Ieremia, la Teatrul de Vest din Reșița, se transformă într-un act de blamare a întregii societăți și a comportamentului uman.

 

Micul nobil Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha, sub influența lecturilor, ajunge să se creadă un cavaler în căutare de aventuri. De-a lungul călătoriei pline de peripeții, pe care o face alături de scutierul său, Sancho Panza, și de mârțoaga Rocinante, întâlnește hangii, prostituate, păstori, soldați, preoți, condamnați evadați și chiar îndrăgostiți, cu diverse povești de iubire. Datorită tandreții, a nobleței gândirii și acțiunilor sale, Don Quijote, idealistul exaltat până la nebunie, lasă impresia că este mult mai apropiat de valorile morale și de adevăr decât persoanele întâlnite în cale.

 

În concepția regizorală a lui Ion-Ardeal Ieremia călătoria începe în imaginația eroului și continuă într-un ospiciu, autentic spațiu al nebuniei cronice care cuprinde întreaga lume quijotiană. În acest spațiu, sublima rătăcire a lui Don Quijote, dar și neputința acestuia sunt sancționate în mod agresiv și cinic.

 

 

Se poate spune că regizorul a rescris povestea lui Cervantes, sacrificând oarecum planul plin de tandrețe din varianta originală în favoarea altuia mult mai agresiv și mai dramatic. Astfel, Ion-Ardeal Ieremia reușește, prin intermediul unei lumi imaginare, să atragă atenția asupra unei lumi reale care, în absența oricăror valori umanitare, jertfește inocența și năruiește visele, oricât de mărețe ar fi acestea.

 

În rolul lui Don Quijote, tânărul actor Alexandru Moldovan dovedește că are calitatea actoricească necesară pentru a da viață unui personaj foarte complex. Expresiv și dinamic, cu o interpretare scenică, atât verbală cât și vizuală, foarte convingătoare, Alex se dovedește a fi o certitudinea care va smulge multe aplauze spectatorilor reșițeni.

 

 

De asemenea, Florin Ruicu intră foarte bine în pielea personajului Sancho Panza, dovedind încă o dată calități actoricești de excepție, prea puțin exploatate la acest nivel, din păcate, în ultimul timp. Poate că acest rol va retrezi pasiunea, disponibilitatea la efort și generozitatea care au făcut din el unul din cei mai apreciați actori ai Teatrului de Vest.

 

 

Din distribuție mai fac parte actorii Claudiu Gabor, Robert Danci, Ana-Maria Cizler, Cezara Crețu, Dobrea Ioana, Marius Tudor, Rusalina Bona, Camelia Ghinea, Sorin Fruntelată, Alin Turcu și Alis Pelle. Fiecare în parte și-au adus o contribuție foarte importantă în realizarea unuia dintre cele mai bune spectacole montate pe scena teatrului reșițean în ultimii ani.

 

Nu în ultimul rând, trebuie menționată contribuția scenografiei realizate de tânărul Inocențiu Ieremia, care este la al doilea spectacol montat pe scena reșițeană. Primul fiind piesa „După repetiție”, în regia maestrului Ioan Cărmăzan. Și de această dată s-a dovedit a fi înzestrat cu multă imaginație, reușind să vină cu soluții care să armonizeze relația dintre real și imaginar. Stilul, expresivitatea și funcționalitatea elementelor de decor și costum s-au dovedit a fi hotărâtoare pentru succesul spectacolului, răspunzând foarte bine concepției regizorale și nevoilor specifice fiecărui moment din spectacol.

 

O notă maximă pentru video proiecțiile realizate de Damian Iuliu, care a reușit să creeze imagini extrem de spectaculoase, cu valoare adăugată incontestabilă în economia întregului spectacol.

 

În concluzie, putem spune că Don Quijote, în varianta montată de Ion-Ardeal Ieremia la Reșița, este tipul de spectacol care te poate face să iubești teatrul. Un spectacol de gală pe care reșițenii nu au voie sa-l piardă.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite