Dosare penale, permise suspendate și amenzi cât cuprinde la ultima acțiune ROADPOL Safety Days a polițiștilor cărășeni

 

Weekendul trecut, polițiștii rutieri cărășeni au intensificat activitățile pentru reducerea accidentelor rutiere prin combaterea principalelor cauze generatoare, precum și pentru conștientizarea importanței respectării regulilor de circulație pe drumurile publice.

 

Activitățile sunt desfășurate în contextul Proiectului ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

 

Polițiștii au acționat pe principalele artere din județ, în vederea creșterii gradului de disciplină rutieră, prevenirea și combaterea consumului de alcool și droguri la volan și pentru impunerea respectării regimului legal de viteză. De asemenea, polițiștii rutieri au purtat discuții cu participanții la trafic pentru conștientizarea importanței respectării normelor rutiere.

 

„În urma activităților au fost aplicate 370 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor rutiere, în valoare de peste 120.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 17 permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare”, transmit polițiștii cărășeni.

 

Totodată, polițiștii cărășeni au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available