Voluntarii Asociației „Acasă în Banat” au revenit, la sfârșitul săptămânii trecute, pe Valea Almăjului, în comuna Prigor, într-o nouă etapă a proiectului „Turist în Banat” ce își propune transformarea zonei într-o destinație turistică accesibilă și atractivă prin punerea în valoare a patrimoniul natural și arhitectural.
La sfârșitul săptămânii trecute s-a derulat o nouă etapă a proiectului „Turist în Banat”, dedicat amenajării turistice a obiectivelor din comuna Prigor aflate pe Via Transilvanica – peisaje naturale spectaculoase, case grănicerești vechi de peste 200 de ani, peste 20 de mori de apă, clădiri istorice. Proiectul derulat de Asociația „Acasă în Banat” prevede executarea, cu ajutorul voluntarilor, a unor lucrări de întreținere pentru protejarea obiectivelor și semnalizarea acestora astfel încât orice vizitator să poată găsi informațiile necesare.
În ciuda vremii neprietenoase din weekend – temperaturi scăzute și ploi abundente – voluntarii Asociației „Acasă în Banat” s-au mobilizat și au reușit să ducă la bun sfârșit mare parte din intervențiile planificate pentru această etapă a proiectului „Turist în Banat”, ce au presupus lucrări la morile din zona Prigor. „Vineri dimineața am dat drumul la primul șantier și am amenajat zona de la Moara de pe Piatră din Prigor. Am depus un efort considerabil în curățarea canalului (irugii) de circa 300 metri. Ne-am ocupat în detaliu de moară și am pregătit-o să macine din nou. După amiaza de vineri am petrecut-o lucrând la finisaje, iar echipa primăriei s-a luptat din greu pentru a da drumul la apă. Atunci ne-a prins prima ploaie, torențială, și a trebuit să evacuăm utilajele care riscau să rămână împotmolite și să amânăm finalizarea stăvilarului, care mai necesita o oră, două de lucru. Sâmbătă dimineață, după ore întregi de ploaie, toate râurile erau umflate, apă peste tot, rece, așa că eram pregătiți de orice. Numai că, după micul-dejun, ploaia s-a oprit și până la prânz am avut timp berechet să ne ocupăm de amenajarea zonei de la Morile Ibâlcine din Prigor. Iar după-amiază, ne-a mai dat un răgaz de aproape trei ore în care să terminăm ceea ce ne-am propus”, relatează reprezentanții Asociației „Acasă în Banat”.
În etapa următoare, voluntarii vor monta indicatoare, hărți turistice și panouri explicative în toată comuna, de-a lungul Via Transilvanica.
Proiectul „Turist în Banat” este finanțat de Fundatia Orange cu suma de 35.000 lei, prin intermediul „Susține un ONG!”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților companiei în proiecte sociale.