Suntem prezenți și pe

Investigații

Dosarul „frontieriștilor”, scos la lumină! Se pregătește terenul pentru un mare dosar penal

Publicat cu

în

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și al Memoriei Exilului Românesc a anunțat că a deschis un dosar de cercetare, denumit generic „Frontieriștii”, dosar în urma căruia, dacă se vor găsi suficiente dovezi, ar urma să fie sesizat Parchetul Militar pentru deschiderea urmăririi penale.

„Dosarul Frontieriștilor este unul pe care îl am în vedere, chiar am purtat discuții cu experți care s-au ocupat de această problemă. N-au făcut cercetări în amănunt, însă, din mărturiile existente, din documentele aflate în arhiva CNSAS, există premisele unei investigații în acest sens”, a declarat Alexandra Toader, președintele executiv al IICCMER în emisiunea „În fața ta” de la Digi 24 HD.

Întrebată cu privire la numărul celor care pot fi încadrați generic în acest dosar, Alexandra Toader a spus că nu are cunoștință de vreo statistică în acest sens, dar că nu ar fi o situație inedită, pentru că Germania, spre exemplu, a cercetat și ea această problemă și are un număr exact al nemților implicați în acest fenomen. Așa cum și în Cehia sau Slovacia se fac cercetări serioase cu privire la frontieriștii din ex-spațiul cehoslovac, și România ar fi bine să aibă o cercetare documentată pe această temă.

„Președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Alexandra Toader, are ca prioritate pentru perioada următoare începerea investigațiilor în trei dosare esențiale: torționarii, frontieriștii și crimele de la Revoluție”, a anunțat și institutul pe pagina sa de internet.

Cine sunt „frontieriștii”

Pentru cine a prins perioada comunistă, mai ales aici, în Banat, nu poate fi uitat respectul și admirația cu care se vorbea despre ei. Erau acei oameni care, sătui de opresiunea unui sistem extremist și abuzator, au găsit curajul, motivația și nevoia de a sta drepți și a trăi liber, alegând să „fugă” din țară. Metodele erau multiple și inedite: de la cea mai des folosită, trecerea Dunării înot către Yugoslavia, până la „deturnarea” unor nave fluviale, vapoare, avioane ori chiar autobuze cu care să se treacă granița RSR.

Un raport al Înaltului Comisariat pentru refugiați al ONU identifică aproximativ 100.000 de români care au părăsit granițele României în perioada 1969-1989. Nimeni nu i-a numărat, însă, pe milioanele de români care au sfârșit în apele Dunării ori Tisei, cei răpuși de gloanțele grănicerilor sau cei care, mai puțini la număr, ce-i drept, au înfundat pușcăriile comuniste.

Dacă cei care au reușit să scape pot povesti, și unii chiar au ales să scrie cărți despre fuga lor și despre chinurile prin care au trecut până au ajuns la libertate deplină, cei care au plătit cu viața nu mai pot vorbi. De foarte multe ori, nici familiile lor, căci cei care decideau să facă acest pas ascundeau astfel de decizii de familie, care le putea fi, nu de puține ori, chiar cauza sfârșitului. Așa că preferau să nu se știe.

Bornele kilometrice ale frontierei dintre RS România și RSF Yugoslavia

 

Împușcarea „frontieriștilor” a fost ilegală

„Se fac vinovați acum și trebuie să răspundă penal atât grănicerii care au tras, cât și cei care au dat ordinul”, consideră Alexandra Toader, directorul executiv al IICCMER. Asta pentru că, potrivit legii RSR, trecerea frauduloasă a frontierei ori tentativa era infracțiune, care se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, și nu cu moartea!

Deși toți care au trăit acele vremuri știu clar că grănicerii aveau ordin să tragă dacă cineva trecea granița, puțini știu, însă, că acel ordin nu respecta chiar legea Republicii Socialiste. Ca să nu mai spunem că, nu de puține ori, cei care trăgeau puteau fi chiar grănicerii yugoslavi!

În Caraș-Severin, județ de frontieră (până în 1968 cele două județe Caraș și Severin) și preferat pentru asemenea tentative, fie ele pe frontiera verde, fie pe Dunăre, calvarul „frontieriștilor” s-a numit Ștefan David, personaj sinistru care, spre rușinea județului, după Revoluție a ajuns chiar senator de Caraș-Severin!

A dat Ștefan David ordin de foc?

Col. Ștefan David este cea mai emblematică figură a şefilor de Securitate ai judeţului Caraş-Severin. Deşi era originar din Dolj, întreaga sa carieră s-a consumat în acest judeţ.

S-a născut la data de 7 noiembrie 1932 în localitatea Segarcea, judetul Dolj. Publicaţia „Evenimentul zilei” din 17 octombrie 2003 rezuma astfel informaţiile de la CNSAS: „Colonel Ştefan David: de foarte tînăr, la doar 25 de ani, a ajuns şeful Serviciului Raional Oraviţa, iar pînă în 1989 a avansat şi ca funcţie şi ca grad până la şefia Securităţii Caraş-Severin. Ştefan David este cunoscut nu numai ca securist, ci şi ca senator PRM, Tănase Tăvală, colegul său de parlament, fiind anchetat de el”.

În anul 1960 primeşte gradul de căpitan, iar din 1968 devine adjunctul şefului Securităţii. Între 1972-1973, lt. col. Ştefan David asigură interimatul la conducerea IJ CS a Securităţii, iar din 1974 devine şeful Securităţii până în anul 1985, când este trecut în rezervă. Nu are stare, însă, şi după 1990 intră în politică, înscriindu-se în Partidul Socialist al Muncii, înfiinţat în 16 noiembrie 1990. În urma alegerilor din 27 septembrie 1992, PSM a intrat în Parlament, având 3,18% din voturi la alegerile pentru Senat şi 3,04% din voturi la alegerile pentru Camera Deputaţilor. Ştefan David a fost senator de Caraş-Severin. La următorul scrutin, din 3 noiembrie 1996, Partidul Socialist al Muncii nu a mai intrat în Parlament, obţinînd 2,16% din voturi la alegerile pentru Senat şi 2,15% la alegerile pentru Camera Deputaţilor. Conducerea partidului era formată din foşti activişti ai Partidului Comunist Român, neoficial acest partid fiind considerat continuatorul PCR. Preşedintele partidului de la înfiinţare pînă în anul 1999 a fost Ilie Verdeţ.

Potrivit revistei secrete „Securitatea“, pe care o primeau doar ofiţerii Securităţii, conducerea RSR era mereu nemulţumită de numărul mare al trecerilor în Serbia înregistrate în Caraş-Severin. Stresat de certuri şi pentru a da exemplu, col. Ştefan David a dat un ordin draconic: toţi cei care sunt prinşi că încearcă să treacă frontiera să fie împuşcaţi, deşi legea RSR de atunci nu prevedea asta. Dezvăluirea aparţine lui Doru Braia. „Securitatea a comis un şir neîntrerupt de crime. Ajunge sã dau numai exemplul colonelului Stefan David, fostul comandant al Securitãţii Caraş-Severin, care a dat ordin ca sã fie puse din 150 în 150 de metri cadvrele celor împuşcaţi pe frontiera cu Yugoslavia, pentru a da un exemplu. Aici putem vorbi de o clarã profanare de cadavre, dar mai este ceva, cine a dat ordinul ca cei care încercau sã treacã frontiera cu Yugoslavia sã fie omorâţi? Tot Ceauşescu este de vinã? Omorârea nu era prevãzutã în lege, în cazul extrem grãnicerul trebuia sã tragã numai la picioare. Aşa cã tot acest Ștefan David este vinovat şi de aceste crime. Câţi au murit pe frontiera cu Yugoslavia? În orice caz, peste 1.000!“. Deși col. Ștefan David nu mai trăiește, familia sa neagă vehement toate aceste afirmații și spune că acesta ar fi fost un om bun, iar memoria sa este impietată de asemenea afirmații.

Nunta falsă

Numărul 4 din 1984 al revistei „Securitatea” ne deconspiră un caz clasic de trecere a frontierei, caz în care Ştefan David s-a implicat direct în controlul şi supervizarea întregii operaţiuni, tocmai de teamă ca nu cumva planul transfugilor să reuşească. Cazul a fost redescoperit şi redat publicului de ziarul „Atac de Constanţa“:

„Sursa „Ion Tudor” din legătura unui ofiţer din Serviciul de contrainformaţii economice al Securităţii judeţene Caraş-Severin a informat că în Caransebeş a fost contactat de un individ care i-a propus o afacere rentabilă. Despre ce era vorba? Participarea la un grup care îşi propusese să pună stăpânire, în timpul cursei, pe nava „Mehedinţi”, care naviga pe Dunăre între Orşova şi Moldova Veche, să acosteze pe malul iugoslav şi apoi să ajungă în Occident. Recompensa era de 100.000 lei plătiţi în străinătate. La prima discuţie, „Ion Tudor” a stabilit că interlocutorul său se numea Gruia, era din Caransebeş, dar nu a putut afla detalii ale planului, cine erau ceilalţi membri ai grupului şi data când se preconiza a se trece la acţiune.

Informaţia obţinută a constituit punctul de plecare al măsurilor întreprinse de acel adevărat „stat major” de analiză şi acţiune, constituit şi coordonat moment cu moment de şeful Securităţii. Astfel, în urma instructajului, sursa „Ion Tudor” a avut succesiv mai multe întâlniri cu Gruia, căruia i-a câştigat încrederea, stabilind detalii ale planului. Actul de evaziune urma să se producă având ca acoperire desfăşurarea unei nunţi chiar pe nava „Mehedinţi” – ceea ce trebuie să recunoaştem că este o legendă care surprinde prin ingeniozitate. Sarcina primită de „Ion Tudor” de la Gruia, care se dovedise a fi coordonatorul grupului, era aceea de a găsi „mirele”, evident un tânăr necăsătorit, aventurier, dornic de a ajunge în Occident. Acesta, la rândul său, trebuia să închirieze un local în Moldova Nouă, să angajeze muzicanţi, să facă pregătirile de nuntă după obiceiul locului. În săptămâna premergătoare „fericitului eveniment”, mirele urma să călătorească de câteva ori cu nava „Mehedinţi” pe ruta respectivă pentru a se familiariza cu personalul de pe vas şi cu grănicerii, pretextând că are de făcut cumpărături pentru nuntă. După ce i s-a transmis că a fost găsit „mirele” potrivit scenariului, Gruia a fixat ca nunta să aibă loc sâmbătă, 17 iulie 1982. Numai că nuntaşii nu aveau de unde să ştie că hora lor va fi întreruptă în timpul petrecerii…

Apreciindu-se ca îndrăzneaţă şi periculoasă intenţia grupului, s-a hotărât ca rolul „mirelui” să fie încredinţat unui tânăr şi destoinic ofiţer de securitate din Compartimentul Antiterorist, care anterior se călise în mai multe misiuni executate atât la inspectorat, cât şi la unitatea centrală de profil. Şi astfel „mirele” preia iniţiativa, ajungând să comande „naşului” – alias Gruia – şi celorlalţi nuntaşi. După instructajul făcut de şeful Securităţii, prilej de stabilire a variantelor de acţiune şi a modalităţilor de depăşire a momentelor critice ce inevitabil pot să apară, „mirele” s-a deplasat în localitatea Moldova Nouă. Cu sprijinul şefului Biroului de Securitate Orăşenesc, au început pregătirile de nuntă la Restaurantul „Valurile Dunării”, evenimentul urmând a avea loc la data fixată de Gruia, în seara zilei de 17 iulie 1982. După ce au fost puse la punct detaliile cu şeful localului, a fost ales personalul de deservire – avându-se permanent grijă să nu se deconspire măsurile de securitate – „mirele” a selecţionat doi muzicanţi pentru a-l însoţi până la Orşova.

În dimineaţa zilei cu pricina, „mirele”, împreună cu un coleg cu experienţă şi cu cei doi muzicanţi, a făcut deplasarea cu nava de pasageri de la Moldova Veche la Orşova pentru a aduce „nuntaşii”. S-a asigurat ca pe timpul călătoriei, într-adevăr, atmosfera să fie ca de nuntă. Ajunşi în Portul Orşova de pe raza judeţului Mehedinţi – locul de întâlnire al grupului – „mirele” şi însoţitorii săi s-au pregătit să-i aştepte cum se cuvine pe nuntaşi. Încă de la obţinerea informaţiei de primă sesizare, între cele două securităţi judeţene – Caraş-Severin şi Mehedinţi – a funcţionat perfect cooperarea, factor de primordială importanţă în reuşita prevenirii. Au fost întreprinse măsuri specifice în Portul Orşova: s-au instituit posturi fixe şi patrule mobile de observare şi control; s-a prefigurat dispozitivul de intervenţie şi modul de cooperare cu organele de grăniceri; au fost stabilite consemne, parole, sistemul de legătură şi semnalele pentru declanşarea acţiunii de reţinere a infractorilor. Grupa de intervenţie antiteroristă de la Inspectoratul judeţean Mehedinţi al Ministerului de Interne a fost pusă în alarmă, constituind elementele principale ale dispozitivului de acţiune.

Paralel cu aceasta, continuau măsurile de supraveghere informativ-operativă a lui Gruia, conturându-se din ce în ce mai clar planul acestuia odată cu identificarea legăturilor. Pentru conspirarea deplină a sursei şi obţinerea materialului probator a fost reţinută o legătură a sa care săvârşise o contravenţie. În declaraţie, aceasta a dezvăluit planul de evaziune în care era implicată.

În restaurantul Portului Orşova, nuntaşii-evazionişti, în număr de 12, au sosit în două serii, fiind primiţi de „mire” după datină, în atmosfera de autentică nuntă. Numai că petrecerea le-a fost întreruptă, înaintea îmbarcării pe vas, prin acţiunea fermă a dispozitivului de securitate. Percheziţia asupra grupului de infractori a scos la iveală numeroase mijloace de luptă improvizate pe care intenţionau să le folosească în deturnarea navei, precum şi importante valori pe care urmau să le scoată peste graniţă (145.300 lei, 1.060 mărci finlandeze, 610 D.M. şi 170 dolari S.U.A.).

Epilogul tentativei acestor „infractori – din categoria elementelor declasate, aventuriere, cu o conştiinţă scăzută, scăpate de sub controlul factorilor educaţionali al căror prototip s-a dovedit a fi Gruia Gheorghe de 33 ani, neîncadrat în muncă, conducătorul grupului – a fost consemnat în sentinţa Judecătoriei municipiului Drobeta-Turnu Severin de condamnare la 2 ani închisoare pentru asociere la trecerea frauduloasă a frontierei“, poate fi citit în revista „Securitatea”.

Pentru că poveștile sunt extrem de multe și grăitoare cu privire la libertatea românilor din perioada Epocii de Aur, ziarul nostru va prezenta poveștile „frontieriștilor” și în zilele următoare.

Dacă și tu ești „frontierist” sau cunoști asemenea povești, așteptăm să ne scrii pe adresa de e-mail contact@resita.ro.

 

Facebook Comments
Continuați
Reclamă
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai citite