Pentru spitalele din Reșița, Caransebeș și Moldova Nouă au fost aprobate, în ultimul an, contracte de finanțare din fonduri europene în valoare de peste 47 de milioane de lei, pentru a face față provocărilor apărute în urma pandemiei de COVID-19.
În perioada 15 mai 2020 – 15 mai 2021, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, a asigurat finanțări în valoare de 2,7 miliarde lei pentru spitale și centre sociale din România, pe fondul provocărilor apărute în urma pandemiei de COVID-19.
În regiunea de dezvoltare vest – județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș – au fost contractate 17 proiecte în valoare totală de peste 245.000.000 de lei. Patru dintre acestea, însumând peste 47.000.000 de lei, vizează dotarea a trei spitale din Caraș-Severin cu echipamente, aparatură și consumabile, pentru tratarea și îngrijirea eficientă a bolnavilor.
Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș beneficiază de o finanțare de 39.465.165 de lei, în cadrul proiectului „Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în municipiul Caransebeș”. Proiectul a fost depus de primărie și va fi implementat până la finalul acestui an, în dotarea unității medicale urmând să intre, printre altele: aparatură radiologică, ventilatoare, monitoare funcții vitale, injectomate și concentratoare de oxigen. Spitalul Orășenesc Moldova Nouă a obținut o finanțare de peste 5.300.000 de lei pentru reabilitarea și dotarea secției de Anestezie și Terapie Intensivă. Iar la Spitalul Județean de Urgență Reșița au fost achiziționate echipamente și aparatură în valoare totală de peste 2.600.000 de lei, în cadrul a două proiecte: „Sprijinirea măsurilor de gestionare a crizei sanitare COVID-19 de către Spitalul Județean de Urgență Reșița și Municipiul Reșița” – depus de unitatea medicală, respectiv „Consolidarea capacității sistemului medical public de gestionare a situației de urgență cauzată de criza COVID-19, în județul Caraș-Severin”, depus de Consiliul Județean.