Jandarmii montani și salvamontiștii de pe Muntele Mic au reușit să recupereze, după câteva ore de căutări, două femei care se rătăciseră într-o zonă greu accesibilă.
Faptul că cele două femei s-au rătăcit a fost anunțat în jurul orei 15.30, printr-un apel la 112 inițiat din municipiul Timișoara. Din fericire, persoana care a sunat la numărul unic de urgență știa locația în care se aflau acestea și a comunicat-o dispecerului. „În urma unui apel primit la 112, prin care dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Caraş-Severin a fost anunțat că două femei în vârstă de 34, respectiv 35 de ani plecate la cules de ciuperci s-au rătăcit în zona Șaua Jigoriei din masivul Muntele Mic, o patrulă de jandarmi din cadrul Postului Muntele Mic împreună cu salvamontiști s-a deplasat spre locația indicată”, transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Caraş-Severin, Marius Săndulescu.
Din cauza terenului greu accesibil intervenția echipelor de salvare a fost îngreunată, dar jandarmii și salvamontiștii au reușit să le găsească pe cele două femei înainte de lăsarea întunericului. Potrivit salvatorilor, acestea nu au necesitat îngrijiri medicale, fiind doar epuizate fizic.