Sute de locuri de muncă în străinătate. Se caută în special lucrători în construcții și șoferi, dar și ingineri sau medici

 

Cărășenii care doresc să obțină un loc de muncă sigur în state din Europa o pot face prin intermediul rețelei EURES – portalul mobilității europene pentru ocuparea forței de muncă. În prezent, prin EURES România sunt disponibile peste 630 de joburi, cele mai multe în Germania.

 

Angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE – statele Uniunii Europene, Norvegia, Islanda și Liechtenstein) pun la dispoziţia românilor, prin intermediul reţelei EURES, 632 de locuri de muncă, anunță Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Caraș-Severin printr-un comunicat de presă.

 

Conform datelor centralizate în rețeaua EURES, peste 60% din posturile vacante sunt disponibile în Germania. Este vorba despre 396 de locuri de muncă pentru: tăietor de carne și lucrător în producție; lucrător în depozit; șofer de camion; stivuitorist; muncitor în construcții de acoperișuri; sudor; vopsitor industrial; educator.

 

Angajatorii din Spania oferă 69 de locuri de muncă pentru șofer transport internațional; inginer IT și cercetător științific. În Italia sunt disponibile 45 de locuri de muncă pentru lucrător în construcții, iar Norvegia  și Finlanda au câte 41 de posturi pentru mecanic auto; tinichigiu auto; zidar/faianțar; tâmplar, instalator ventilație; betonist; electrician nave; nail artist; medic – în Norvegia, respectiv operator procesare carne, operator-confecționer măști sanitare și operator industria lemnului – în Finlanda.

 

Alte 20 de locuri de muncă sunt oferite în Irlanda, pentru: șofer vehicul greu de transport marfă și dulgher; 11 în Austria – inginer mașini unelte și lucrător în producție; cinci în Polonia – șlefuitor, strungar, lăcătuș și operator CNC – și câte două locuri de muncă în Olanda, pentru culegător de flori, și în Danemarca – specialist IT și director de marketing.

 

Cărășenii interesați să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro, secțiunea EURES, sau se pot prezenta la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Reșița, unde vor fi îndrumați de consilierul EURES.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite