Drumarii din Caraș-Severin au început pregătirile pentru iarnă. Peste 1.000 de tone de material antiderapant se află în depozitele Secţiei Drumuri Naţionale

 

Planul operativ de acţiune pentru iarna 2022-2023 pe reţeaua de drumuri naţionale din județul Caraş-Severin va fi prezentat și supus spre aprobare în ședința Colegiului Prefectural de astăzi, 20 octombrie.

 

Întreținerea celor aproximativ 600 de kilometri de drumuri naționale din Caraș-Severin va fi asigurată, și în acest sezon de iarnă, 20 octombrie 2022 – 31 martie 2023, de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara prin Secţia Drumuri Naţionale (SDN) Caransebeș, în baza unui Plan operativ de acțiune ce va fi aprobat astăzi.

 

„Planul operativ cuprinde în linii mari: stabilirea bazelor de deszăpezire și a punctelor de sprijin; clasificarea drumurilor naționale pe niveluri de viabilitate; utilajele, mijloacele de transport și materialele necesare pentru acţiunile de deszăpezire; personalul necesar pentru informare operativă privind intervenţiile și starea drumurilor; sistemul de informare în regim de permanenţă necesar pentru a avea informaţii 24 de ore din 24 în ceea ce priveşte starea drumurilor naţionale şi modul de intervenţie pe acestea; sistemul de conducere şi coordonare a acţiunilor de prevenire şi combatere a poleiului şi de înzăpezire a drumurilor”, a explicat șeful SDN Caransebeș, Ioan Boba.

 

Pentru acest sezon de iarnă, în județ au fost organizate 12 baze de deszăpezire – patru baze în zona montană, șase în zone de deal și două la câmpie – precum și cinci puncte de sprijin. Cele 12 baze sunt la Caransebeș, Slatina-Timiș, Mehadia, Valea Cernei, Bucova, Ezeriș, Măureni, Carașova, Bozovici, Oravița, Moldova Nouă și Berzasca. Potrivit datelor comunicate de Secţia Drumuri Naţionale Caransebeș, în momentul de față există, la aceste baze, un stoc de materiale antiderapante de: 1.087 tone sare, 15 tone nisip și 3,95 tone clorură de calciu, iar rezerva de combustibil pentru utilajele din dotare este de 26,3 tone. Aprovizionarea cu materiale chimice – sare, clorură de calciu – se va face pe baza unui contract încheiat la nivelul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar cu nisip, în baza contractului încheiat de DRDP Timișoara. Iar pentru asigurarea auto-utilajelor, DRDP Timișoara a prevăzut două acorduri-cadru cu valabilitate de patru ani, aflate în derulare. Unul dintre acestea, pentru șase baze de deszăpezire – Bucova, Caransebeș, Carașova, Ezeriș, Măureni, Slatina-Timiș – și punctele de sprijin aferente este în derulare din noiembrie 2020, iar al doilea, pentru bazele de deszăpezire de la Berzasca, Moldova Nouă, Oravița, Bozovici, Mehadia și Valea Cernei și punctele de sprijin aferente, este în derulare din decembrie 2021.

 

„Considerăm că, exceptând poate anumite perioade cu fenomene extreme, cele 74 de auto-utilaje cu lamă și răspânditor, suplinite de 30 de auto-utilaje grele – încărcătoare, autofreze, autogredere – și 44 de utilaje auxiliare, organizate pe baze de deszăpezire şi puncte de sprijin, coordonate şi conduse prin Comandamentul DRDP Timişoara şi SDN Caransebeş, în conlucrare permanentă cu Comandamentul Judeţean Caraş-Severin, pot asigura condiţii corespunzătoare pentru circulaţia rutieră pe întreaga reţea de drumuri naţionale de pe raza județului Caraș-Severin, pe toata durata iernii 2022 – 2023”, spune șeful SDN Caransebeș, Ioan Boba.

 

În ceea ce privește modul de acțiune pe drumurile naționale în sezonul rece, acesta a precizat că priorităţile şi intervalele de timp maxim necesare pentru intervenții sunt stabilite în funcție de nivelul de viabilitate al drumului: „Sunt patru niveluri. Pentru nivelul I de viabilitate – autostrăzi, dar nu e cazul în Caraș-Severin; drumuri cu patru benzi; drumuri cu două benzi, care leagă municipiile de municipiile reședință de judeţ; drumuri publice care asigură legătura cu gări, porturi, aeroporturi, puncte de trecere a frontierei sau care condiţionează aprovizionarea centrelor economice importante cu materii prime, alimente sau forţa de muncă şi drumuri naţionale ce leagă staţiunile turistice – timpii maximi de intervenție sunt de trei ore de la semnalarea fenomenului, pentru combaterea poleiului și a înzăpezirii; opt ore după încetarea viscolului sau a ninsorii viscolite, pentru deszăpezirea drumului pe minimum o bandă de circulație și 24 ore pentru deszăpezirea pe toată partea carosabila. Pentru celelalte niveluri, acești timpi cresc semnificativ”.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available